agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1611 .



incongruențe (5.foamea)
personale [ ]
(fragmentarium)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [literesicifre ]

2011-01-15  |     | 



Stau și strecor vântul printre palmele de nisip. Facturile zac teanc pe birou. Câteva vase nespălate în chiuvetă. Geamul plin de gheață. Iar valurile lasă infim gramul lor de sare și de nisip în malurile mele. Aș zice că toate acestea nu au nicio relevanță. În timp ce pescărușii se lasă într-o parte și alunecă în cele din urmă către stânci, privesc frunzele cum cântă să-și țină de urât, printre-aceleași ramuri lovindu-se de noapte și de stânci, sub aceleași ape săpând la rădăcină.

Un magician pe plajă face câteva trucuri pentru un copil ce râde, râde... Nu pot să mă abțin, nu sunt în stare câtuși de puțin să le văd ca pe un act de magie. Peste tot văd sfori, elastice întinse, căptușeli cu două fețe, asul de pică... Îmi duc mâinile deasupra creștetului să îmi pipăi legăturile. Faptul că nu le găsesc nu mă liniștește decât pentru câteva frânturi de secundă. Obsesiv-compulsiv, semn de îndelungă depresie. Apoi încerc să îmi țin mâinile-gândurile să nu mai caute trucul. Mereu visezi cu mâinile la jumătatea drumului. Dar uiți!

Aveam nevoie de frig și fugeam cu mâinile strânse, valurile erau albe și ceața era deasă cât lungimea unui braț. Printre coaste îmi scăpau frunze, bocancii loveau ritmic pământul, iar apropierea apelor îmi dădea senzația de nedeslușit. Niciodată atât de clară nu va mai fi senzația de gheață și zăpadă murdară ce prin frig îmi defineau la fiecare pas în cădere făptura. Iubirea mea nu are substanță, nu trage la cântar, dar nevoia mea de iubire are o putere covârșitoare. Nevoia aceasta face din orice speranță doar o o forță motrice a singurătății depline, ce-n adânca-i descurajare zgârie inutil pereții. Apropierea dintre lipsa căldurii ce acoperea natura a unui decembrie ostoitor prin albul excesiv și limitele impuse de carne a dus la o reflecție izbitoare. Nu sunt iubire în închegarea mea, ci nevoia ei. Nu sunt viață în elementele chimice ce mă compun, ci nevoia ei. Nu sunt Dumnezeu, ci nevoia de Dumnezeu. Sunt doar o cutie goală ce găzduiește un spațiu insuficient pentru a cuprinde, oricât de infim s-ar fragmenta, infinitul.

Recipe un suflet obosit prin epuizare până dincolo de orice limită (e.g. o gardă de week-end cu muncă 24h din 24h, cu politraume, come, bețivi, intubați și toate cele, după un șir lung de alte gărzi asemănătoare), apoi un drum lung spre un loc de odihnă temporar, nefamiliar, forțându-te să rămâi treaz pentru a nu rata stația la care trebuie să cobori. Peste toate adăugă ispita unui loc gol pe scaun, durerea sfâșietoare a încheieturilor în mișcarea lor de trepidație dată de hadurghia de metal rece ce te poartă pe roți și speranța că nu vei ațipi în cele cinci-zece minute cât te mai despart de țintă. Și-n cele din urmă somnul ca o boală-vrajă, ce rupe de vrej floarea, lăsându-te fără acel ceva ce dădea impresia de făptură umană, gol în haina ta de carne (cu neocortexul inactiv, pradă paleocortexului; acolo orice pare posibil; și nu este vorba de vis!). Cu pânza strânsă de frânghii, sub briza pe care o suflă Dumnezeu peste ape ceea ce îți rămâne este un catarg de lemn uscat, fără putință de a prinde mladă, ci doar piatră și alge, și carena de scânduri unse cu smoală, nici ea mai plină de viață. Și atunci realizezi puținătatea ta – nu ești iubire, oricât ai afirma, ci nevoia ei.
(Do not try any of what you see here at home! Seriously, you could get really messed up.)

Pe lângă mine trece un câine, în ochii lui purtând aceeași lipsă în timp ce mâna mea își întinde tentacular degetele. Este roșcat, negru în lumina dimineții de iarnă, abia îi ating vârful nasului în timp ce el mă adulmecă și dă din coadă a prieteșug. Mă întorc să-l cuprind cu privirea, dar în urma mea nu mai este nici urmă, nici împrejur, nicăieri. Și-atunci îmi dau seama de crima petrecută în cea mai deplină tăcere, fără ca vântul să-și schimbe pentru o bătaie de aripă cursul, îi simt bătăile de coadă cum lovesc în retină și-l aud cum adulmecă peste gânduri ca și cum ar vrea să se obișnuiască cu locurile, mirosurile, să devină al cuiva. Nevoia l-a sorbit intens, nemestecat prin porii pielii. Poate lumina lui avea nevoie de un foc mai mare care să-l ridice, ca o văpaie purtând între degete scânteile înainte de-a le arunca către ceruri. În cutia din mine, oricât de strâmt, oricât de mic, este loc de un câine. De acel câine ce este inima mea.

De tine... om mai vedea.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!