mai mult ca oricând niarne
simt că îmbătrânesc dar nu am chef să mor
abia acum încep să înțeleg și eu câte ceva
din viața asta care curge-n afară
propriu-mi har mi se cerne
prin măruntaie niarne și încă le simt sigure
nu vezi cum se sprijină tineretul acesta
pe brațele mele cum se lipesc cu toții de aerul meu
degeaba le spun că am sărăcit în putințe
mă lupt cu înțelepciunea lor poate câștig puțină liniște
și pentru mine împrejuru-mi oricum îl văd așezat
pe alte vremuri din ce în ce mai pustii
și mă bântuie niște gânduri de schimbare
mi-ar plăcea să respir mai adânc orice urmă
din dusul orelor mele să zăbovesc mai mult înlăuntru-mi
nu mă crede egoistă niarne câteodată îmi întind
privirea peste sinele meu și oricât aș lungi această privire
tot nu-l găsesc compatibil cu nebunia asta de alergătură
dintr-un loc în altul uite-așa devin mioapa lui
un alt sens vreau să-nfășor pe restul meu
am vorbit prea mult niarne acum tac
dar mă gândesc să fac


9 aprilie 2011