simți niarne mișcarea acestei
pietre cum se năruie peste privirea mea
nu-mi încape în ochi frământarea ei
este prea veche niarne și dacă am să i-o smulg
s-o arunc în valuri pot știi eu ce tsunami ar
provoca nu am s-o dizolv niarne în
singurătatea mea sigur se va mistui iar eu voi
trăi în lumea ei tumultoasă o piatră niarne
este sâmburele acestei lumi încap în el atât veghea
cât și insomnia ei abia mai fac față soarele și luna
să-i lumineze ținerile de minte ale atâtor veacuri
o să am o vreme la ce gândi și poate amestecul
ăsta de ieri și de mâine va renaște universul acesta
aproape ucis de spaimele evoluției
poate acum va răbda mai abitir ca zeii
jocul mișcării și al materiei da niarne nu te încrunta
oricum adevărul tot din pietre îl vom afla
acum lasă-mă te rog să-i contemplu nemărginirea
orice secundă are viața ei personală și propriul ei gând
iar eu încă mai am atâtea de aflat



13 aprile 2011