niarne tot albul din lume
nu se compară cu puritatea ce-mi naște
această liniște măreață nicicând mintea
nu mi-a gândit sumar dar acum orice por al ei
îmi invadează sinele de nevinovăție mă exfoliază
într-o infinitate de înțelesuri le rabd niarne ca pe
o sete de mântuire încălzindu-mă sub privirile lor
purtătoare de pocăință e o plutire de nori
această liniște și mă simt împăcată asemenea
izvorului care reușește să-și răspândească în lume
apa-i astăzi n-am să-mi mai cert așteptarea
și nici uitarea le voi semna armistițiul existenței
niarne cu acest abur de liniște trebuie să-mi înfrunt
orice gând care-mi presară din loc în loc
câte o clipă sângerândă
ah doamne nu vreau ca umbra lumii să mi se aștearnă
pe inimă răcoare și nici amintirea ei nu mi-o
deschide în suflet azi vreau să-mi binecuvâtez
pietrele și oamenii deopotrivă tainele lor
să rămână străbunilor iar eu să mă semăn
iertare în brazdele acestei lumi așa cum
te-ai semănat tu iubire în lutul meu


18 aprilie 2011