agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3047 .



io – Na!
personale [ ]
– respect cetatea Ninive, ”casa de piatră”! –

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [adrian_nairda ]

2011-05-05  |     | 



*
N-am îndoieli că subiectele, oricare-ar fie ele, aparente rupturi din viața cotidiană, sunt de-a dreptul biblice, așa că merită a fi exploatate de la cap la coadă în fel și chip, dat fiind că sunt de sorginte umană. Ei bine, există un personaj/subiect – care mi-e teamă că nu-i tocmai biblic! –, personaj/subiect ce pare, sau despre care se spune, că a fost ”combustionat” de o balenă. Acum însă, acum nu ne mai temem de ”drobul de sare”, ci de ”drogul” ce ne sare-n ochi, chiar dacă ne-am luat toate măsurile de siguranță, achiziționându-ne, optativ, și niște aparate de ascultare securizante pe care ni le vârâm în urechi. Pe vremuri era altceva: chiar de nu ne duceam (la coafor!) să ne tundem de mai multe ori pe lună, uneori, zilnic/silnic eram ”tunși”, de regulă de milițieni, apoi eram rași și frezați de babele blocului, ori de-a străzii gură, în legătură cu ce anume aveam în sacoșe, în geantă și-n buzunare, ori prin capul cu care noi chiar gândeam, și mai gândim și azi, și ne tot dădeam șanse, și ne mai dăm și azi, chiar dacă se tot dovedește că ideea-i complet aiuristică și evident, evident, evident, evident că reușitele rămân să fie o chestiune discutabilă, fie că-i una de echipă, fie una individuală.
Deocamdată, ceea ce se numește evidență pare a fi, încă, la reanimare, ori în stare gestantă.


**
Dar, Dumnezeu e mare! Nu-i chiar așa? Păi atunci e cum a dat/lăsat de înțeles Marin Sorescu în prefața scrisă de el însuși pentru piesa, scrisă tot de el însuși, piesă de teatru ce se numește ”Iona”.
Delectați-vă:
”Prefețele scrise de autorii înșiși nu-și au rostul decât în măsura în care vin cu niște precizări de ordin documentar. Altfel, să încerci să spui – e prea lung. Și poate că ai și uitat.
Creația e o bâlbâială în fața lui Dumnezeu. După ce a creat lumea în șase zile, el s-a simțit atât de epuizat încât n-a mai putut mișca un deget. A mai apărut oare ceva nou de atunci? Iată un exemplu de epuizare divină.
Recitesc după câțiva ani Iona, cu ochi rece, străin, și mă întreb: oare unde rămăsesem? Iona, proorocul care a fugit din fața Cuvântului, a încăput în burta chitului. Ca o scrisoare, în cutia poștală. Am găsit, poate din greșeală scrisoarea. Am citit-o cutremurat și mi s-a părut c-o înțeleg. Am încercat s-o transcriu. Asta a fost tot.
După aceea am vrut să-l uit pe Iona. Ce s-a ales din mândra cetate Ninive „mare înaintea lui Dumnezeu s-o străbați în trei zile de umblet”? Ce s-a ales de oamenii ei care s-au îmbrăcat în sac și s-au pocăit și nu i-a mai ajuns mânia de sus?
Am uitat absolut totul. Apelația la arheologie. Am fost întrebat dacă burta chitului simbolizează călătoria în cosmos sau singurătatea intrauterină. În ce măsură Iona e primul om ori ultimul om? Dacă dau o accepție freudistă, mistică, politică ori cabalistică experienței acestui personaj? Și mai ales ce semnificație are gestul final și dacă nu e prea multă amărăciune și dacă nu mi-e milă de umanitate?
Nu pot să vă răspund nimic. Au trecut trei ani de când am scris tragedia. Totul mi se încurcă în memorie. Știu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur. Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona își pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era întreg. Striga: Io-na și ecoul răspundea: Io-na.
Apoi nu a rămas decât cu o jumătate de ecou. Striga: Io-na și nu se mai auzea decât Io, Io în vreo limbă veche înseamnă: eu.
E tot ce-mi mai amintesc.

MARIN SORESCU”


***
Păi, în ceea ce-l privește pe Osama bin Mohammed bin Awad bin Laden regret că nu l-am cunoscut în copilărie, căci, fiind cu șase ani și ceva mai mare decât el, îl puteam educa ceva mai bine, adică îi scoteam terorismul din cap. Partea nefericită a vieții lui post-mortem e că nu i-au acceptat șeicii înhumarea cadavrului în pământul natal – acum, să vezi pelerinaje prin Pakistan, la Abbottabad, asemănătoare celor din Mecca și Medina! Cenușa? Nici nu se pune problema, pentru că i-au ”prelevat” cerierul. Nici nu vreau să-mi închipui ce ospăț a fost pe portavionul ăla, când a ajuns comandoul cu prada: azi vă servim friptură de Osama, după gust – crudă, în sânge, bine prăjită, cu urme de gloanțe, cu urme de fum de praf de pușcă, piept, pulpă, spată, costițe –, iar pe vegetarieni îi tratăm cu salate ”à la” Orientul Mijlociu. E de reținut că au fost invitați, la ospăț, și șefii organizațiilor evreiești din USA care au protestat și au susținut că Obama e musulman, chiar dacă din numele său complet lipsește particula ”bin”. A, post-festum, va mai fi invitat și Mircea Badea, drept compensație pentru faptul că este torturat zilnic de câinii vagabonzi/comunitari – pe care-i iubește și-i susține, atunci când face jogging, sau atunci când se-ndreaptă către automobilul oferit, lui, de nu știu ce firmă cu un anume scop promoțional –, așa cum Osama își tortura proprii copii.


****
O, dar Dumnezeu e chiar așa de mare, de Iona vorbește cu El la ”per tou” chiar după ce a stat ”chitit” pe gândurile lui trei zile și chiar și după ce i-a fost răpit ”curcubetele”? Zău așa, pentru Mircea Badea nu merită să ”disponibilizezi” un chit, fiind suficientă o hăituță de stavrizi stradali bucureșteni. Oricum, Badea n-o să priceapă ”morala fabulei” subsumată în Iona 4, 11: ”Și mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii, cari nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mie de vite!”, pentru că, oricum, nu cred că Badea va modifica titlul emisiunii sale: din ”În gura presei”, în ”În gura maidanezului”. Asta e cert!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!