știi ceva niarne aș dori să mă mai joc
odată cu avântul acela nemaipomenit
când răsuflarea-mi acoperea fiecare
strop de viață iar întunericul îl stingeam
la comanda întâiului pocnet din deget
setea aceasta însă a pierit înghițită de
lumina ce-mi năvălește acum pieptul
atât de orbitoare e încât nu-i văd decât
fulgerul prin care dumnezeu îmi grăiește
caută-mă mai mult în tine încerc să mă prind
de toartele cerului să pot asculta îndeaproape
acest îndemn care zidește-n sufletul meu
un alt fel de avânt îl simt cum îmi preface
firicelul de ață într-o urzeală de țesut drumuri
aș dori niarne să pot inventa un joc în care
viața să-mi curgă prin vene poveste adevărată
s-o-ncolăcesc pe brațele mele cuprinzându-i
rostul înțelepciunea îmi spune că într-o zi
voi descoperi ce azi nu văd iar jocul meu va
trece de la o încercare banală la căutarea
întâmplării confundată adeseori cu destinul

21 noiembrie 2011