tac niarne așteptând nedumerită
ca văzu-mi să spulbere pe rând părerile
cristalizate-n iriși ori de câte ori ridic
în aer goliciunea întristării hamul îmi strânge
mai tare pieptul nici în privința chibzuinței
nu fac excepții când capul descoperă umbre
escaladând efemerul hulpave vremuri conturând
cruci răstignite pe pajiștea udă de lacrimi
deschid în mine orizont suprapus pe moarte
și-n al noulea ceas caut podul peste care să trec
deasupra păcatului cuvintele asamblate coroană
de spini sângerează pe frunte o-ndurerată scânteie
aleargă albindu-mi seminția trezind-o din drumu-i
lung luându-i în seamă timpul proaspăt peste care-mi
trece piciorul ca și când trecerea ar fi peste nimbul
așezat de-a lungul pleoapei tot mai grea să mai
pot vedea

2 aprilie 2012