drumul
se înclină călătorului și fântânii care a secat

nu merg cu căștile-n urechi
lumea mea nu are doar interior
îmi place să aud chiar și scrâșnetul roților
și să văd
să simt
cum încolțește fiecare sâmbure de lumină

pomii așteaptă oameni la umbră
ca toată nebunia asta numită viață să-și dezmorțească încheieturile și să se moară iarăși de moarte bună