în vorbă degeaba
apar la fereastra gurii cuvinte
lumini de întuneric îmi hrănesc silaba
în ancestrale oseminte
smulse din veci,
din morminte,
să ai umbră pe unde treci
prin accente colosale alergând
să-ți crească din omidă aripa,
cu timpul curgând
și cu pripa

taina mănâncă semințe
cu curul pe un bolovan de tăcere
corolele au rămas fără locuințe
de când tulpinile
le locuiesc în mistere

mi-am așezat sinele
în capăt de arbore gros
cu capul în jos,
gândul să mi se lumească

norul s-a înfipt în cuie, plouă
ca la nașterea unui uriaș
ori ca la Dumnezeu ferească

prin codrul de oraș
piticii,
în gânduri de ocnaș,
se ocărăsc în vanul
politicii

și dau, firesc, cu banul
cel fără de socoată
ce a aduce anul
și care jucărie,
din care broscărie
din liniști să ne scoată...