agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2836 .



Sub semnul îndoielii
personale [ ]
Gânduri pe limita prăpastiei absurdului, ce încearcă a deveni o realitate imanentă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pitagora1 ]

2020-01-13  |     | 



Nimeni nu pleacă prea devreme. Ba, dimpotrivă, uneori parcă uităm calea de a mai merge acolo unde ne este locul.
Și atunci, ne întrebăm dacă am greșit când am uitat de El, când am uitat de noi!?
Soarta este un balsam aspru pentru un suflet uneori prea fin, alteori inexistent.
Când căutăm alinarea, egoismul nostru rupe pecetea nădejdii, pentru a se pierde în deznădejdea amurgului clădit în abis.
Dar cine nu a ajuns să cunoască deznădejdea? Măcar prin semenii cei apropiați. Căci, atunci când uităm de noi, ne regăsim în unitatea cosmică, pe care Creatorul a zămislit-o pentru cei ce o pot percepe.
Nu ne embolizăm în adormirea simțurilor eclectice. Nici nu căutăm abisul, acolo unde înaltul disperării este apoteotic.
Dar, este bine să fim rezervați în acest ambuteiaj al vieții sociale, în care valorile au josul în sus, în timp ce susul puritan a dispărut în neant.
Rezervarea, doar rezervarea în propriul cocon ne mai poate proteja, atât cât mai dăm respirației sens, să fim conștienți de inconștientul din jurul nostru.
Trăim sălbatic. Nu mai avem sentimente, uneori nici chiar față de propria persoană. În schimb, defilăm grija universală, caruselul bunului samaritean.
Dar cine ne mai crede? Poate, uneori vântul. Poate, uneori gândul. Poate…
În această metastază socială, în care dependențele profunde dintre semeni devin superfluul nevăzut al intereselor profunde, poate, cândva se va dezintegra „nimicul” aforistic și va rezulta adevărata substanță.
Poate că acest efect nefiresc al nefirescului, va găsi calea spre o nouă paradigmă, ce își va surghiuni soluția în extraeul nostru, în acel eu lipsit de ființă antiumană.
Dar cine mai garantează că atunci, noi vom mai fi noi, iar voi veți redeveni tot noi….

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!