Viețile paralele au în spațiile lor câte un eu personal și dacă aș fi ubicuu aș trăi toate viețile paralele în același timp prin toate eurile proprii și aș ființa în n realități paralele, unele în stadii incipiente neepurate încă de irealități, altele definitivate care se mișcă sincron cu omul, spațiile sale, timpul propriu și cu prezentul.
Stadiul tranzitoriu sau definitivat al realităților reflectă stadiul evolutiv liminar sau hiperbolic al omului care-și decupează din totalitatea realităților aria ontologică pe care o merită.
Divergența împrăștie, risipește, disipează și spulberă ceea ce vine în contact cu ea, manevrează forța centrifugă pentru a insera în luciditate incoerența și în raționalitate ilogicul.
Formele asimetrice, disproporționate ale divergenței atrag inestetica și simulacre de sofisme.
Convergența coagulează, integrează, sincronizează, convertește și omogenizează, manevrează o forță centripetă care focusează gândurile și vocația în jurul valorii .
Convergența are similarități cu sinergia, iar sinele convergenței se confruntă cu non-sinele divergenței.
Convergența convertește și transmută forța vitală grosieră într-o forță centripetă întărită de elevația, rafinamentul, profunzimea și înțelepciunea care sunt caracteristicile omului superior.
Multidimensionalul având o esență în care converge și multidirecționalități construite de divergența cu efecte și funcții de risipire și disipare, are ca sursă o spiritualitate în care germinează lumile spirituale și care spiritualizează și estetizează viața îndreptând-o înspre etica cristalizând civicul și favorizând noblețea și înnobilatorul.
O ființă multidimensională are mai multe coordonate pe care glisează în funcție de circumstanțe.
Vocația cu dialectică arborescentă de raționamente persuasive creează multidimensionalul care dă sofisticare, diversificare, prolificitate și complexitate actelor ființării concretizate în creații și activități care dobândesc însemnătate prin aptitudinile care stau la baza lor.
Oamenii obtuzi au doar unidimensional și se mișcă prin uniformitatea vieții hazardat, confuz, inconștient și haotic, căci conștiența lor nu se racordează la realitate, ci la surogatul ei având similarități cu irealitatea care îndepărtează omul obtuz de obiectivare, veridicitate și verosimilitate funcționând pe bază de adevăruri, pe când irealitatea funcționează cu mecanismele iluziilor.