agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 261 .



Single and happy
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Zoraa ]

2021-05-18  |     | 



Când umbrele nu te mai înspăimântă iar întunericul luminează mai puternic ca oricând, îți dai seama că eşti trecută de 40 de ani, certitudinea nesiguranței se îndepărtează tot mai mult în lumina zilelor obișnuite.
De ce ar trebui să urmez regulile societății, se întrebă Blanca? A unei societăți care a distorsionat mereu realitatea și ne-a făcut să pierdem orice urmă de creativitate din noi, șabloanele și măștile ne-au conturat în creaturi bipede cu un telefon ce gândește în locul nostru, un GPS interior pe pilot automat care ne duce la muncă și acasă. Toți avem diplome, funcții cu nume sofisticate împrumutate de la vecinii noștri din vest și un model de viață așa zis demn de urmat ce-l forțăm incoștienți și pe generațiile următoare. De ce, dacă ieși din tipar, devii marginalizată oarecum dar toți îți zâmbesc și se comportă normal. Totuși simți mereu parcă ceva se ascunde în spatele zâmbetelor.
De ce nu sunt acceptată de toți așa cum sunt? Poate dacă aș fi măritată, cu măcar un copil pe care să-mi exersez autoritatea și cu rimelul șters diminețile cu cearcăne, ar da mai bine și la vecini.
De ce oamenilor le place să vadă suferință? Se hrănesc în loc de cereale cu lapte de migdale diminețile de sâmbătă cu suferințele proprii și în special cu suferințele din curtea altora.

Trăngănitul imperios de revoltător chiar apocaliptic al cuvintelor de pe canalul de știri se aude mereu în fundalul caselor. Ca un noian de energie murdară curge dintr-un robinet invizibil, stricat și nu găsești vreun instalator capabil să-l fixeze. Dacă reușeșți oarecum să-ți repari robinetul singur și-l închizi, nici așa nu e bine. Trebuie să bei apă potabilă de la rețeaua din oraș, cu clor, ca toți ceilalți. Apă de izvor? De unde se cumpără?
Ah, da, mai vezi câte un om la izvorul din Baia Sprie cum își umple bidoanele de plastic și te gândeșți să iei o și tu o sticlă de jumătate de litru la întoarcere din Baia Mare, cu burta plină de la McDonalds, dar ți-e lene să oprești că mai ai un litru de Coca Cola pe scaunul din față.

De când i-am spus vecinei că nu am televizor de mai bine de 7 ani, parcă-i frică să mă mai salute, se face că nu mă vede. “Cum? N-ai televizor în casă? Noi avem unul în dormitor și în bucătărie, în sufragerie evident și toate sunt plasmă mari cât peretele. Nu știu cum poți trăi așa fără să știi ce se-ntâmplă în lumea asta?" Lumea asta! Da, se-ntâmplă în ea mai multe decât aș vrea, nenorociri de necontrolat, nedreptăți repetate și nimicuri la BREAKING NEWS, dar ce pot face eu, o femeie single, practic necunoscută?
Lumea mea creată de mine este frumoasă, cu apusuri privite din balconul de la etajul 9, cu serile citind cărți de autori necunoscuți, cu sâmbetele petrecute în grădina bunicii la țară unde mama, trecută de 70 de ani, plină de energie îngrijește raiul copilăriei mele. Grădina cu cei mai buni cireși de mai, primii care se coc cel mai repede din tot satul, și dude gustoase cu care mă pătam mereu și eram scordită de bunica că nu m-or iubi feciorii din sat cu bluza albă pătată.
O fi fost ceva adevăr în cuvintele ei, căci mare succes la bărbați nu am avut, cu toate că am bluzele îngrijite, curate. Petele sunt lăsate în suflet de relațiile parcă neterminate, ce mereu au sfârșit ciudat.
Pata cea mai mare a lăsat-o acum cinci ani bărbatul aproape ideal, cel puțin așa părea atunci pentru mine. L-am întâlnit la o lansare de carte la Cluj, era genul rebel, dar în același timp bine așezat, cu principii sănătoase, romantic cât trebuie să nu pară un vânător de trofee, educat cât să ai ce discuta cu el pe teme variate și cu trăsături fizice ai spune atrăgătoare. Ochi mari, verzi, înălțime peste medie și corp bine îngrijit, după ce făceam dragoste îmi plăcea să-i mângâi brațele frumos conturate.
În mai puțin de trei luni am trăit cu el cât o viață de om, pasiune, prietenie, certuri și împăcări, drame, fericiri culminante, multe cine gătite de el și deserturi savurate la mine în dormitor. I-am cunoscut chiar și familia, cu toții mă adorau în sfârșit așa cum eram, fără televizor, cu bretonul în ochi și hainele mele croșetate.
Porțile fericirii eterne păreau deschise doar pentru mine când, așa, din senin, mă trezesc cu o scrisoare de la el. Știa că sunt de modă veche și a considerat că e mai simplu așa să îmi trimită o scrisoare, scrisă cu un scris citeț, fără grabă, de mai bine de două pagini în care mi-a relatat că nu e pregătit de mai mult și că pleacă în Anglia, cu un contract de muncă. În final mi-a scris “Să ai grijă de tine!”

De atunci, am mare grijă de mine să nu mă mai pătez! Cum spunea Albert Einstein: “Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte”. Eu tot merg înainte și încerc să trăiesc clipa, să mă bucur de lucruri mici. Viața single nu e de compătimit, am tot timpul liber doar pentru mine, fac ieșiri în natură, la munte, cu o gașcă ce adoră drumețiile și m-au virusat și pe mine, iubesc muntele mai mult ca orice. Socializez cât îmi face bine și mă alint cu ciocolată amară serile în care mă simt mai singuratică, iar de doi ani o am pe Cleopatra, pisica mea ce chiar se comportă ca o regină, este răsfățată de mine la maxim, evident.

Niciodată nu aș fi putut intra în rolul de nevastă stereotip, ce să mulțumească un bărbat, să-i facă de mâncare, să-i calce cămășile, să-i poarte de grijă, să fac compromisuri. Acceptarea e cel mai bun leac. Chiar și mama a încetat să mă mai tot chinuie cu tema nepoților, are sora mea doi ce par să ajungă pentru întreaga familie, iar când văd îndrăgostiți pe stradă nu mă mai doare ca înainte. Oarecum îmi iau o felie din dragostea lor când prind câte un gest sau un zâmbet. Dacă am nevoie de companie masculină, îl am pe Dan, prietenul meu cel mai bun, care mă știe din liceu. Dan e pe post de amic, tată uneori, prietenă chiar și iubit, căci e singurul bărbat pe care-l iubesc și cel mai bun lucru este faptul că nu trebuie să împărțim același dormitor.
Așa că toate frumoase și pot să zic bune, o femeie poate fi împlinită și fără soț și fără copii. Nu trebuie compătimită sau văzută ca o ciudată și nu e bine când nu vă bucurați de fericirea ei. Știu, e frustrant, cum e ea mai fericită decât mine, nu are nici casă, nici bărbat, nici copii, doar pisica aia enervantă care îmi scormonește ghiveciul cu flori de pe balcon!

Da, știu e greu de digerat pentru unii, dar fericirea e pentru toți și eu îmi iau porția încă de dimineață, când îmi savurez cafeluța bio, în ceașcă verde cu picățele roz.

Să îmi fie de bine chiar dacă ei nu mă acceptă, eu știu cine sunt!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!