Cauzele proactive generează efecte pozitive înzestrate cu forțe centripete esențializând ființarea care atrage punctele nodale posedând oferte fascinante și extraordinare care pot sălta omul pe o traiectorie superioară ce se intersectează des cu beneficul mai impunător și mai exponențial decât fericirea instabilă și neimuabilă.
Cauzele nonactive generează efecte reactive declanșând mânia înnegurând conștiența și eliberând instinctele și impulsurile grobiane, troglodite și compulsive.
Omul curajos nu se uită la cauze, ci sondează efectele pe care vrea să le valorifice.
Cauzele se depun în liminar de unde trimit semnale efectelor și sunt preludiul lui ce va fi, iar efectele se desfășoară în ceea ce este anticipând ceea ce va fi înconjurat de variabile.
Cauzele optime au conexiuni cu efectele benefice pe care le recepționează sistemul configurativ uman dacă își creează rețele prinzând superlativele cu esențe de optim.
Personalitatea omului este o succesiune de cauze-efecte atașându-și conjuncturile și circumstanțele care au în imanența lor devenirea omului.
Neofiții nu aprofundează, nu sintetizează, nu extrapolează și nu pot asimila experiențele de viață a căror augmentare schițează înțelepciunea în care afectivul se află în armonie și colaborare cu analiticul.
Neofiții nu definitivează, se află într-o permanentă stare provizorie și a fi-ul lor aflat în tranziție imuabilă absoarbe echivocul, confuzia, haosul și liminarul.
Neofiții își diluează viața cu substanța amatorismului și se mișcă doar la suprafața vieții percepând deformat și diform imanența ei ca o genune.
Neofiții se deosebesc de ignari prin aceea că își inserează începutul stagnant în ființare, pe când ignarii sunt cramponați într-o ignoranță învârtindu-se în gol într-un perpetuu început.
Neofiții se cramponează de un început care nu se termină niciodată, iar în cazul lor ziua nu aduce nimic nou, rulează aceleași stereotipii și rutine, iar superficialul devine sistem de referință asociat cu suprafața vieții.
Oamenii profunzi caută valoarea în tot ceea ce întreprind și definitivul în proiectele impregnate cu inițiativă și proactivitățile lor poartă amprenta profunzimii acordată la imanențe.
Fiecare zi este impulsionată de ineditul ce este sursa schimbării și mediocritatea variază între neofiți și oamenii profunzi.
Neofiții atrag surogatele, hibridul și iluziile, au o minte obtuză închisă la nou, evoluție și estetică care cu cât se îngustează, cu atât se mărește haosul din ea malformând și dând maladivitate gândurilor și psihicului și aceste enormități predispun ființa la depresii, psihopatii și nevroze.
Neofiții au o viziune anemică, minusculă și derizorie care nu poate penetra viitorul pentru a-și depune în el sensurile pe care neofiții și le construiesc cu stângăcie și amatorism.
Neofiții nu pot accesa profundul pe motiv că nu îl dețin, nici potențialul fiindcă este înconjurat de un câmp al neînțelesurilor activat de necunoașterea care se racordează la concepțiile imposibilului.
Neofiții nu-și pot activa spiritualitatea și sunt covârșiți de materialismul ideologic și dogmatic care-și extrage principiile vetuste din teluric, laic, profan, concret și mundan.
Oamenii profunzi sunt conectați la spiritualitate, la toate tipurile de sine, la sistemul uman, axă și structură ființiale și au afinități la înțelepciunea consubstanțială cu profundul.
Dialectica oamenilor profunzi integrează sincretismul, valoarea, creația, estetica și persuasivul, toate fiind înzestrate cu adevăruri cu imanențe planetare.