agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 184 .



Cartea prietenelor mele
personale [ ]
din Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Levana ]

2022-01-18  |     | 




Romanul vieții mele, editura Saga, Israel, 2021
de BIANCA MARCOVICI din HAIFA- ביאנקה גרימברג מרקוביץ
Bianca Marcovici: ”Cartea vieții mele”

Prof. Gabi Moscovici

Seara literară dedicată poetei Bianca Marcovici, personalitate deosebită a vieții sociale, care aduce o contribuție de seamă în diversificarea modalităților literare, a onorat instituția organizatoare, Institutul Cultural Român. Prezența poetei la orice manifestare în Israel, sau în România natală, aduce o notă originală. Atât eu, cât și regretatul meu soț, cronicarul Liviu Moscovici (z”l), pe care Bianca Marcovici îl numea „prieten și martor al reușitelor ei poetice”, ne bucuram de fiecare apariție literară a acestei triple profesioniste: poetă, violonistă, ingineră și, ceea ce îi dă mari satisfacții- bunică iubitoare.

Acum câtva timp am citit cu emoție și interes, cartea autobiografică al Biancăi Marcovici.

Îmi amintesc cu nostalgie primele ei apariții la Iași, la Cenacluri literare, la Muzeul de literatură și la alte manifestări literare. Era mereu o prezență marcantă, o ingineră care-și făcea loc în viața literară ieșeană, în cercul poeților, sau în orchestra Comunității Evreilor din Iași, condusă de Izu Gottescu. De la început Bianca Marcovici este remarcată ca un mesager al poeziei moderne.

După ani ne-am revăzut la Haifa, orașul căruia poeta îi închină versuri, dovedindu-și dragostea pentru acest oraș devenit apropiat sufletului ei. Scriitorul Celan remarca: „rădăcinile noastre sunt tăiate”. Dar Bianca Marcovici a prins rădăcini în Haifa. Acolo și-a găsit identitatea pierdută.

Am urmărit evoluția ei de la an la an. Am în biblioteca mea multe volume cu versuri ale poetei mereu îndrăgostită de poezie și am regăsit progresele realizate peste ani.

Iată că acum Bianca ne emoționează cu o carte autobiografică: ”Cartea vieții mele”. Cuvântul înainte este semnat de Editura Saga. Ca orice artist, poet, muzician, Bianca Marcovici își pune după încheierea volumului, o serie de întrebări. Cartea adună zeci de ani de activitate poetică. Apar întrebări la care nu e ușor de răspuns: ”Ce am realizat, ce mai este de adăugat, de cizelat?”

Volumul este ilustrat de cunoscutul pictor Paul Klee. Metoda lui de lucru este foarte originală. Pictura lui pornește de la un desen, pe care îl transformă în ulei. Așa se explică delicatețea liniilor pe care le-a folosit pictorul, realizând un peisaj liric. Nu sunt specialistă în pictură, dar am simțit că toate momentele m-au emoționat. Mai ales ceasul fără săgeată. Este semnul destinului. Problema destinului a preocupat pe mulți artiști. ”Noi trebuie să funcționăm și fără săgeată”-afirmă pictorul.

Limbile timpului s-au mișcat puțin, dar scrisul Biancăi rămâne. Poezia rămâne pentru totdeauna. De data asta proza rămâne. Rămân însă și dezamăgirile și revolta pe care poeta le-a simțit deseori. Ea își manifestă graba de a-și rezolva toate problemele în cadrul timpului pe care îl trăim acum.

Are amintiri nostalgice legate de copilărie și tinerețe. Părinții îi permiteau să vizioneze serialul ”Sfântul”, la modă atunci, numai dacă lua note peste 7 la școală.

La 18 ani s-a îndrăgostit și la 19 s-a căsătorit. Ne povestește despre cununia religioasă care a fost pentru cuplul Marcovici moment de mare fericire.

Poeta a ales să recurgă la implicarea cititorului în acțiunea cărții. Această metodă m-a atras și mai mult.

Amintirile artistei se întorc mereu la vârsta tinereții, la legătura strânsă cu părinții. Îl regretă din suflet pe tată, care nu a apucat să-și vadă nepoții... Anul 1991, anul plecării spre Israel, a fost definitiva despărțire de tatăl iubit care rămâne în cimitirul din Păcurarii Iașului. Mama a venit cu restul familiei în Israel. După un timp și-a găsit și ea odihna veșnică în nisipul fierbinte al Tării Sfinte.

Poeta s-a acomodat greu cu tot ce însemna Israelul, înconjurat de dușmani. Simte o nesiguranță în ce privește conviețuirea între arabi, musulmani, ultra religioși, așkenazi, sefarzi, creștini. A reușit să-și ia carnet de conducere, și, ce era o mare realizare, și-a găsit o slujbă de inginer unde făcea față cu cinste. Poeta se autoironizează: „Eram analfabetă cu diplome în buzunare”.

Reușea totodată să scrie poezii în românește, inspirate de situația de început, de războaie, de starea de tensiune, iar acum, în zilele noastre, de acest infernal Coronavirus, care treptat distruge omenirea. Distanțarea apărută este imposibil de suportat. Mai ales pentru Bianca Marcovici, ca poetă, și mai ales ca bunică, ce nu-și poate vedea nepoții. Apar probleme pe care nu le cunoșteam: carantine dese , valurile de pandemie, problemele vieții de fiecare zi, dar și asigurarea locurilor de veci cu care a avut de rezolvat o problemă destul de neplăcută. Bianca trăiește ca noi toți, cu prezența pandemiei, cu toate variantele bizare. Ne fotografiem. „Fotografiile sunt folosite ca să ne dovedim unii altora că trăim”- sunt cuvintele poetei.

Poeta și violonista nu se simte acomodată nici acum, când până târziu în noapte e obligată să asculte muzică necunoscută și neînțeleasă, pe tonurile cele mai înalte. Ea însă nu s-a lăsat. Le-a făcut concurență cu muzică simfonică.

Familia Marcovici a încercat pe toate căile să se apropie de nepoți, să-i invite la ei cât mai des. Copiii se plictiseau fără prieteni, fără veri și verișoare. ”Nu reușeam să fiu pe recepția lor”, se plângea Bianca.

Câteva capitole sunt dedicate unor prietene. Bianca are cultul prieteniei. Ajută oricând, pe oricine este în impas. O primă povestire poartă numele eroinei principale: „Linda”. E o poveste tristă a acestei prietene care locuiește la Iași. Situația în familie părea liniștită, dar, după revoluția din 1989 totul ia o altă întorsătură. Bianca a ajutat această familie, dar norocul nu a fost de partea lor. Linda s-a căsătorit, dar soțul era un escroc de clasă. Au divorțat după 3 ani, dar religia noastră i-a lăsat căsătoriți. El nu a fost găsit vinovat, ci Linda, pentru că nu avea copii. Divorțul civil îl câștigă tot soțul, ca și mașina cumpărată de tatăl Lindei. Infarctul tatălui este urmarea acestui divorț.

După 20 de ani, prietenele s-au întâlnit la Eilat. Linda a refuzat orice ajutor și s-a rupt de familie, de prieteni. În fond, Linda rămăsese căsătorită cu primul soț. Nu fusese niciun ”Ghet” (divorț religios). Fostul se recăsătorise cu o româncă și au copii. Linda s-a întors la Iași. Sperăm să fie ferită de pandemie...

În povestirea ”Amintiri corozive” întâlnim din nou povestiri din copilărie. Autoarea locuia pe strada Elena Doamna, într-o curte mare, plină de copii. De ziua ei îi servea pe toți cu tort și cireșe.

De întâmplări cu ghinioane a avut parte și poeta noastră; A mușcat-o un câine, pare-se turbat. Au urmat injecții fără număr. Un salt de la etajul întâi i-a dovedit că totuși nu e pasăre... A urmat un gips pe care l-a tăiat singură.

Una din cele mai apropiate prietene, Tania, a avut și ea parte de suferințe. Soțul era pedofil. Avea cu el doi băieți care au fost duși la o școală specială. În continuare, un bărbat a jucat un rol perfid familiei. Venit ca turist din România, se introduce comod în casa familiei, lăudându-se că e priceput la toate. De fapt era un mare cleptoman. Era cleptoman de bani, obiecte, dar și suflete...

Alte întâmplări, din nou ale Biancăi: O tristă întâmplare descrisă în povestirea ”Aterizare forțată”. O aterizare forțată la spitalul Rambam, un rând pentru o consultație greu de obținut pentru un examen EMG.

Gândurile o duc la gropile din România și din Israel. Întorși din excursia la Eilat, totul a fost catastrofal; gropile din asfalt, un suc depășit ca dată, au fost urmate de leșinuri, stări de rău fizic, grețuri, o ambulanță care a preluat-o.

O altă prietenă (Vă spuneam că poeta Bianca Marcovici are cultul prieteniei), nou venită în Israel, își cauta de lucru. Era arhitectă, dar i se propuseseră munci diverse, incompatibile cu pregătirea ei: Îngrijirea unor bătrâne, unele paralizate. Familia avea doi băieți de vârstă școlară. Și, ghinionul ei: rămâne gravidă la 42 de ani. Soțul nu este de acord cu sarcina. Totuși Fanny nu renunță la sarcină. Și-a amintit de situațiile din România de pe vremea lui Ceașcă! Câte femei au murit atunci din cauza sarcinilor nedorite!!

O istorie interesantă este cea cu inelul de logodnă: Era vechi de la bunică, străbunică, mamă, etc. În capitolul respectiv autoarea are ocazia să povestească întâmplări din viața de familie: Inelul găsit, un ciorap pierdut și căutat cu disperare, anunțarea unei nașteri, poeta recent operată, și multe alte momente din viața de familie. O familie frumoasă, reușită, cu înțelegere și bună voință.

Mi-au plăcut mult impresiile de călătorie, publicate cândva în revista ”Viața noastră” la care scria și jurnalistul Liviu Moscovici (z”l). O revistă serioasă și bine condusă.

Mă gândesc cu plăcere și nostalgie la unul din cele mai frumoase locuri din România unde familia Bianca și Delu Marcovici au făcut o excursie la : Brașov și Poiana Brașov. Plăcută a fost și escala la București, la „Intercontinetal”,1999. Ce se schimbase în România, se întreba familia Marcovici. Și bune, și rele. Dimineața au pornit cu un microbuz spre Poiană. Vremea era superbă. Escalele bine amplasate. În hotelul de 3 stele aveau cele necesare, mai puțin un geam care nu se deschidea normal, ci era un hublou care se deschidea prin balans de 30 de grade!

Poiana era la fel de frumoasă. Panoramă ca în Elveția. Au plăcerea să respire aer neviciat. Au cumpărat ziare, reviste. Și aici nu există două reviste care să nu se beștelească între ele. Nu este consemnată însă prezența unei poete originară din România, sosită în vizită în țara natală.

A doua zi, o plimbare cu telefericul la Postăvaru, la 1635 m.

La Brașov au loc întâlniri plăcute: vecini din România, familia Doctorului Pandelli. Sau poeta Martha Iszak din Sighetul Marmației. Venise s-o cunoască pe poeta ieșeană Bianca Marcovici. Cele două prietene stau de vorbă pe hol ore în șir. Citesc împreună din revista ”Poesis”. Găsesc articole despre problematica Holocaustului și a ”Războiului din Golf”, descrise de criticul Vasile Baghiu, cu date poetice din cartea Biancăi Marcovici, ”Amprente”.

Doctorul Pandelli era la un Simpozion. Finalul l-au petrecut împreună la discotecă. Au dansat ca în tinerețe. Dar totul începe să fie neașteptat de rău: Bianca are un leșin, este preluată de o ambulanță. Diagnostic: Sindrom Vertigo. Sincopă. Este salvată de doctorul Pandelli. Situația devine tot mai gravă. Se anunță familia în Israel, este internată la Spitalul de Neurologie din Brașov cu diagnosticul „edem difuz occipital”. Seara ajung la Aeroportul Otopeni. De acolo a fost introdusă în avionul EL-Al. La Tel-Aviv este așteptată de o altă ambulanță. Fiicele și sora ei sunt cu ea. Călătorește la orizontală. Se trezește și...este acasă. Ambulanța oprește direct la spitalul Rambam. Radiografiile continuă. O chinuie o amnezie. Se vorbește ebraică, arabă, druză. Surorile alergau în toate direcțiile. Poeta s-a ridicat în picioare după aproape o lună...În sfârșit, se confesează că a devenit puțin mistică, religioasă, când totul atârna de un fir de păr.

O ultimă amintire din România, din timpul când a lucrat ca ingineră: Se afla în ”Sala calculatoarelor”. A apărut șeful de secție care i se adresează violonistei cu suflet de artist: ”S-au furat niște bani de la noi. Ți-am găsit dosarul tău și ne-am gândit să căutăm în geanta ta. Bineînțeles că nu au găsit nimic. Dar a doua zi a fost totuși chemată la Securitate, unde a fost supusă aparatului de detectat minciuni. Renunț să vă descriu cum a fost controlată. De altfel am aflat că era prima încercare de folosire a primului model de astfel de aparat. Renunț să-mi amintesc fragmentul.

Mai bine vă citez câteva versuri din poeziile talentatei poete Bianca Marcovici, pe care o felicit cu apariția romanului vieții ei și îi urez succese în continuare.

„Aș putea să rup toate manuscrisele/Aruncate în valiza cea mare din mansardă, /Ușurând viața copiilor mei/ Și , mai ales, a nepoților mei./Care nu citesc românește....

„Aș putea compune- din nou-/ Mici piese pentru vioară,/ Dacă ar ține măcar unul din cei șapte nepoți/ Vioara visurilor mele, / Pe umărul drept al muzicalității!”

Poeta ne ia pe noi , cititorii, în lumea visurilor ei. Iar noi o urmărim până la ultima pagină.

prof. Gabi Moscovici din Hedera

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!