agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 266 .



Destăinuiri
personale [ ]
Omul și Viața

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danalachi ]

2022-03-11  |     | 



Am început într-o zi să-ți povestesc cum am ajuns să te vizitez prima dată. Pi atunci voiam să fim alipiți la țara ta, satul tău, gara ta, strada ta, casa ta, patul tău, masa ta, baia ta, cânele tău, pisica ta... da nu am mai terminat...

Povestea asta s-a întâmplat cu ajutorul unei prietene de facultate.
Din anumite motive în anul întâi de facultate îmi era foarte antipatică. Mă călca pi dispoziție la tot pasul. Era băgăcioasă peste măsură. Vorbea mai mult ca alții în timpul clasei, în pauză, la cantină... O făcea pe deșteapta pe când eu eram așa cum eram, retrasă, genul care stă, observă mai întâi, nu se bagă până nu pricepe cât de cât ceva.

Mai avea colega apucături de hlizită. Râdea și la lună și la stele, sau așa mi se părea mie atuncea, fiind crescută să fiu fată serioasă, să râd, vorbesc, plâng doar când era nevoie. Da cel mai mult străduința era să nu cumva răzi fără rost în fața băeților. Di zâmbit era bine da și aia numai cu jumătati di gură.
Din partea mamei neamul se trage din oameni veseli, glumeți, cu voie bună, dansatori, muzicanți, mari prezervatori di tradiții și cultură. E, pi partea tatii era pi invers. Familii di nouă frați și o soră, ca să nu mai zic o mie de unchi, mătușe, verișori. Mama zicea că sunt neam di iubăreți.
La chip cu trăsături pâmăntești, smoliței a lui tata, ai mamii bălai. Uneori, mama își asuma credite pe treaba asta, da să nu mă abat de la temă …
Unu ca unu neamul tatii, pumnoși, lați în spete, se-nghesuiau la opintit saci în pod, tractoriști, combaineri, mereu serioși cu fruntea încrețită în fața gliei, mintea doar la pământ, semănat, cultivat, cules, ploaie, nori... "pi undi ce și cum se mai ară, unde, ce și cum mai crește pi dealuri."

Ca să vă dați puțin seama de unde mi se trăjeau anumite lucruri.
Da mai bine să mă întorc la colega.

Colega mai era și tari farafastâcoasă (cum avea mama o vorbă), în sensul că purta o tunsoari cam nelalocul ei pi vremea aia. Dimineața își dădea părul cu fixativ, îl încâlcea bine cu-n piaptăn, prindea o fundă ba în frunte, ba la ceafă, alteori în vârful capului, o mai apuca și coloratul părului în blond, verde, roz, albastru. Arăta ca un semafor. După cum eram frizerița câminului o frezam și pe ea cum îi trăsnea prin minte. Nu-mi spunea Maria. Suna vechi, îmbâcsit, stătut, demodat. Îmi spunea ca prin părțile ei, "Mașa". Venea la mine cu tupeu: - Mașa poți te rog azi după școală să îmi tragi un garson așa cum nu a văzut Parisul …

Ca să nu mai zic di haini. Purta o fustă scurtă, mini-jup. Pentru mine era ceva di groază. Degradant pentru ea, umilitor pentru cine o vedea. Să-ți arăți pulpele pe stradă ca o prost. ziua în amiaza mare aveai nevoie di mari tupeu. Dacă sa-r fi aplecat puteai să-i vezi fundul cu mari ușurință, doar că ea mergea țanțoșă și mândră di apariția ei. Toamna și iarna purta cizme lungi până deasupra genunchilor ca Napoleon. Avea propria strategie de atac și cum folosea machiajul. Se machia ca o mare artistă di teatru...

Muțeam când o vedeam. Stăteam în banca din spatele ei. Cât mai artistă apărea în clasă cu atât mai tari eu mă încordam între sprâncene și-ntre coaste. Când profesoarea de dezvoltarea vorbirii (în anul ăla începeam să învățăm limba de adevăratelea) devia de la subiect cu poveștele ei personale, eu intram în închipuiri de genul: o luam de o aripă, o muiam într-o cadă, apoi o scuturam bine ca pe un pui di găină să-i cadă penele, după care o ștergeam cu-n sac de cânepă să-i treacă de farafastâcuri, îi puneam o sapă-n mână, un hârleț o trimiteam și la cules tutun...

Mai târziu m-am găndit că eram geloasă după cum ea venea de la oraș, iar eu de la sat. Recunosc, viața nouă la oraș stărnise în mine un război întreg...

Pe vremea aia se foloseau multe rusisme, era ca și cum se vorbea o limbă nouă la un moment dat. De unde veneam eu în limba aia nouă mă numeam "seliskaia", adică di la coada vacii, pe când mie de fapt îmi plăcea mult coada vacii. Mă dădeam mari cu patru vaci ca niște zeițe: Rujana, Sălbătica, Florica și Cumințica. Când aduceam seara vacile di la cireadă eram măndră că pot apuca vaca di coadă. Copiii din mahală mă invidiau (cum di nu ai fricî?). Eram eu și câțiva băieți care se pricepeau la dusul cozii. Mergeam măndră pi șleahul satului ținând coada în mână. Vaca nu azvârlea cu copita, nu alerga ba dinpotrivă, încetinea puțin, după care trăgea cu coada ochiului la mine. Era și ea mândră cu mine.

Ce mai, eram o mari țărancă cu mândrie de vacă, oaie, cal, chiar și porcul din coteț pentru mine era mândru...

Însă, după cum lucrurile nu stau în loc, pentru că nu stau, acest sentiment de mândrie a degenerat. Ajungând domnișoară am început să urăsc vacile. Îi ziceam tatii să le vândă:
- Tată, nimeni nu mai ține patru vaci în ziua de azi. Hai să ni dăm și noi cu lumea, vin prietenii să ne scoată la întâlniri, adie, miroase a băligar în ogradă. Tata: - Nouru mamii voastri, di moarti am gândit da să am cucoani în ograda mea nu am gândit, li vând da după întâlniri să nu cereți di mâncari.
Mai era și altă soră cu doi ani mai mari care avea aceleași preferințe. Sădeam împreună flori în fața casei, da vaca-i vacă, mânca florile cu tot cu rădăcină.
Adevărul este că la un moment dat eram patru domnișoare închipuite pi capul lui tata.
În comparații cu băieții, tari greu i-a mai venit cu noi, fetili. Într-o bună zi, n-a mai știut cum să ne facă față și a cedat.
A vândut trei vaci. Plângea, săracul, ca un copil. Mama îl consola cum știa mai bine: - Îmbătrânești, Andrii, te mai odihnești și tu di atâta muncă. Ca ars:
- Nouru mamii voastri, vă dau eu îmbătrânit!
Când trăgea câte-o sudalmă îl vedeam din nou revigorat. Nu-i plăcea să audă di bătrânețî.


După cum viața e viață, te pune acolo unde îți trebuie ție. Îți aduce ceea de ce ai nevoie la moment (iar tu te întrebi de ce eu?)... În anul doi de facultate, la repartizarea camerelor de cămin, pic în cameră cu ea.
Eu deja având două porecle bine definite "Zoya Kosmodemyanskaya" sau "Sfânta Maria". Colega avea și ea una, "Boemia". Mai erau cu noi în cameră încă trei colege cam de teapa mea, cu stea în frunte ca mioarele
di munti.
Vai, m-am gândit atunci, "sunt pierdută, o să ajung să mă trag cu ea di cap", atât de antipatică îmi era. O disconsideram din toată inima doar după aspectul ei exterior, că de altfel la învâțâtură era prima. Știa tot. Avea răspuns la orice întrebare. Mă irita rău și asta. Îl citise și pe naiba, și pe frate-so și toati neamurile lui, iar de muzică ce să mai zic. Nu că știa muzică de estradă, cânta cântecele lui Gică Petrescu, Maria Tănase ( îi cam plăceau petrecerile). Știa toți clasicii, da pi toți, unul ca unul. Mai cânta la pian, vioară și acordeon.

La facultatea care eram, trebuia să cânți la un instrument muzical. Era o condiție de admitere. În cerere am scris că știu să când operă. Nu aveam ce scrie altceva. Am trecut proba cu o arie din Madama Butterfly, o făceam pe Chio-Chio San. Ce să zic?! Am scăpat ieftin! Norocoasă rău, când le-am povestit la colege, se cruceau, nicidecum nu pricepeau cum de comisia a făcut o deviere așa di mari. Eram singura "cântăreață de operă din universitate". Pi treaba asta mă puneau să le cânt la petreceri (party-uri di feti, eram 25 în grupă).

Va urma





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!