agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 120 .



Așa a vrut Dumnezeu! – credință sau... superstiție?
personale [ ]
Cu privire la lat. sors, sortis / rom. soartă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-05-14  |     | 



Credința în ‘soartă᾿ relevă una dintre credinţele predeterministe indo-europene, reflectând cultul corespunzător acestora. Oprindu-se asupra acestui aspect, Vulcănescu (1983: 162) vorbeşte despre „un alter-ego indo-european al destinului”, interpretat ca Moira la grecii antici şi ca Fatum la latini. Conceptul nu este recunoscut în creștinism. Astfel, așa cum se arată în manualele catihetice, Învățătura Creștină, în speță Ortodoxă, respinge predestinația, mai exact existența unui drum dinainte stabilit pentru fiecare dintre noi. Argumentația în acest sens este dezvoltată în relație cu... Judecata de Apoi, care, acceptând ideea predestinației, ar constitui un nonsens, de vreme ce omul nu ar face decât să împlinească ceea ce de mult a fost stabilit. Prin urmare, în perspectivă creștină, omului nu i s-a dat un destin, în schimb acestuia i s-a oferit liberul-arbitru, idee afirmată încă din textele veterotestamentare (cf., de ex., „Iată Eu astăzi ţi-am pus înainte viața şi moartea, binele şi răul…, binecuvântare şi blestem. Alege (s.n.) viața ca să trăiești tu şi urmașii tăi!”, Deuteronom 30: 15−19).

Lat. sortem „destin”, „loz” s-a păstrat în întreaga arie romanică (cf. rom. (arh. și pop.) soarte , (act.) soartă; it., log. sorte, engad. sort, friul. suart, fr., prov., cat. sort, sp. suerte și pg. sorte, apud REW 8107) , acesta fiind împrumutat și în albaneză sub forma short (Vătăşescu 1997: 507). În ceea ce privește româna, termenul a fost semnalat și pentru sudul Dunării, mai exact pentru dialectele aromân (cf. ar. soarte, DDA 1974: 1101) și meglenoromân (cf. mgl. sorţ, Mihăescu 1993: 295).

Conceptul pe care îl discutăm cunoaște în română o multitudine remarcabilă de modalități de lexicalizare, proliferare sinonimică sugestivă fără îndoială pentru locul privilegiat acordat ‘sorții᾿, predeterminismului în contextul mentalității populare : destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predestinație, (înv. și pop.) striște, (pop.), dat, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, stea, (înv. și reg.) sorocire, (înv.) preursire, preursită, ursitoare, (grecism învechit) proorizmos, (reg.) ursă, urseală sau (înv. și reg.) prodată (MDA2 2010; v. și DS 1982).
Substantivul soartă prezintă ocurențe numeroase la nivelul unor structuri mai complexe cum sunt proverbele, tipare perfect ilustrative cât privește valorizarea distinctă a acestui concept, dacă vom avea ca reper comparativ învățăturile creștine . Astfel, credința în predestinare nu este câtuși de puțin înțeleasă în termenii... superstiției, ba dimpotrivă, mai mult soarta fiind pusă în relație cu... Dumnezeu, cel care a decis de la bun început totul, convingere exprimată în proverbe precum Aşa a fost să fie de la Dumnezeu sau Aşa a vrut Dumnezeu . În credințele omului din popor, Dumnezeu are o carte mare în care e scris tot ce are să pățească fiecare dintre noi în propria-i viață, întâmplările fiind urzite și hotărâte de către ursitoare la nașterea copilului. Această convingere – spune Zanne (VII, 151) – „e veche ca lumea și o întâlnim la romani (cărțile Sibylei), la elini și în tot Orientul (fatalismul)”, în acest context un proverb ca Din cele ce-ți scrie în carte/ Nu te duce mai departe! (Zanne, VI, 503) fiind absolut elocvent în sensul celor menționate. Totuși, așa cum vom avea ocazia de a constata infra, lucrurile sunt relativ mai complexe, atitudinea enunțiatorului popular neînscriindu-se la modul absolut în granițele unui tipar predeterminist.
‘Inexorabilul, implacabilul᾿ constituie fără îndoială constanta tematică a proverbelor ce gravitează în jurul termenului soartă, în acest context putând fi identificate o multitudine de indicii lingvistice, în speță lexeme definibile gramatical (morfologic) mai ales ca adverbe de mod (cf., de ex., nicicum, orbește, degeaba ), dar și ca pronume negative (cf. nimeni ), adjective (cf. pârdalnică „neiertătoare, haină, fără de milă”) sau ca verbe (modalizatoare) exprimând obligația, imposibilitatea sustragerii (cf., de ex., trebuie; nu va scăpa (omul) ș.a.). Omul este, prin urmare, neputincios în fața destinului, în fața a ceea ce de mult a fost hotărât , el exprimându-și această convingere prin enunțuri, precum: Așa i-a fost soarta (Zanne, VII, 192); Când soarta-ți poruncește, te supui orbește (Id., VIII, 531); Nimeni nicicum poate sta departe de a lui soartă, cea de la Domnul lui dată (Id., ibid.) – tipar ce își circumscrie o multitudine de variante: Nimeni nu poate scăpa nici cum vrea, nici unde vrea, de soarta morții sale, când și cum ea vrea (Id., ibid., 532); Nimeni va putea scăpa de soarta ce-i va cădea (ibid.); Soarta ce ți-e hotărâtă nicicum poți scăpa de ea (ibid.); Soarta nicicum ascultă la rugăciuni și lacrimi (ibid.) ș.a. O serie de proverbe evocă pregnant concepția... fatalistă, precum și absurdul oricărei tentative de a lupta cu soarta care ți-a fost scrisă / pecetluită: Până-n ceasul de pe urmă, două, cele mai urâte, sorți ne-nconjoară, una a bătrâneților și alta a muierilor (Zanne, VIII, 532); Cea mai grozavă soartă, când dai peste muiere rea (ibid.); Cine împotriva sorții sale se luptă acela mai ticălos (ibid.); Numai degeaba te iei la trântă cu pârdalnica soartă (Zanne, VII, 833) ș.a. ‘Imprevizibilul᾿ este un alt atribut al sorții, pe care omul nu o poate controla, așa cum reiese și din microcontextele: Soarta e ca roata (Zanne, VII, 191), cu varianta mai complexă Soarta omului e roată ce se învârtește deodată, când de jos în sus, când în jos de sus (Zanne, VIII, 532); Soarta omului într-un minut se schimbă (ibid.); Anevoie a cunoaște soarta unde te trage (ibid.); Soarta adeseori ne înșală fără greșeală (ibid.) ș.a. ‘Omul trebuie să fie curajos!᾿− acesta pare a fi subtextul unor proverbe, cum este și Soarta pe cel slab îl supune la robie (Zanne, VIII, 532), aceasta, desigur, pentru că – ni se spune explicit într-un alt proverb – Sorții îi place omul curajos (Zanne, VII), mesaj / conținut deloc departe de mesajul hristic biblic: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (s.n.)” (Ioan 16 :33). Cum e omul, aşa şi soarta lui (Zanne, VII) se situează în directă continuitate cu proverbele imediat anterioare: dacă omul este curajos, atunci soarta lui va fi bună, dacă nu – el se va face rob acesteia. Identificăm aici, de fapt, unele dintre puținele tipare în care superstiția este... transgresată, de vreme ce prioritate pare a nu mai avea ceea ce a fost, eventual, stabilit cândva, ci felul în care omul înțelege să ființeze, modelându-și în ultimă instanță destinul. Un exercițiu elementar de punere în balanță, să presupunem, a proverbului Când soarta-ți poruncește, te supui orbește cu oricare dintre cele trei tipare paremiologice menționate este în măsură a susține pe deplin acest adevăr. În aceeași ordine de idei, aria superstiției este transgresată și în / prin alte tipare care, deși atestate izolat, sunt elocvente pentru alt mod de valorizare a conceptului ‘soartă᾿, în orice caz nu de pe pozițiile predeterminismului; aspectul se susține, de pildă, pentru tipare ce denotă profunda familiarizare cu învățăturile creștine și în care este evocată „soarta”, i.e. condiția de... sfânt (cf. Soarta sfinților ne arată că drumul la cer nu e cu flori împodobit, ci cu ghimpi acoperit, Zanne, VIII, 532).
În ansamblul literaturii paremiologice românești, relația omului cu destinul este deopotrivă aprofundată prin / abordată în proverbe care nu includ subst. soartă, ci sinonime ale acestuia, cum sunt: orândă (derivat regresiv din orândui); scrisa (omului) „(pop.) ursită” , triștă / striște (împrumut slav) sau noroc „soartă, ursită, destin favorabil”. Și în astfel de situații, tema esențială este aceea a ‘ineluctabilului᾿, cu două precizări, privind, pe de o parte, contextele în care ‘soarta᾿ este definită în dimensiunea ei esențial pozitivă, fericită, și anume ca noroc , pe de altă parte, situațiile în care superstiția coexistă cu valorizarea din perspectivă creștină (cf. infra îndemnul la a nu (se) deznădăjdui). Reproducem în continuare microcontextele consemnate, cu mențiunea că unele dintre acestea se definesc ca variante ale unora dintre tiparele (discutate supra) în care este ocurent soartă : Așa i-a fost orânda (Zanne, VII, 53) / Așa i-a fost scris (ibid.) / Așa i-a fost sortit (Zanne, VII, 192); Ce e scrisa omului trebuie să pătimească (Id., ibid., 152); Ceea ce e scris în frunte de la trișta (= soartă, ursită; n.n,), acea te ajunge oriunde vei ajunge (Zanne, VIII, 603); Cui a fost scris să moară, a murit (Zanne, VII, 153); Cum o fi scris (ibid.); Nu-i după cum îi zisa,/ Ci după cum îi scrisa (Id., VII, 151); Ceea ce e scris să pați, te-aștepți la vremea ei; d-aceea, nici să-ți pară rău când pătimești, nici să te deznădăjduiești când o aștepți (Id., VIII, 439); Nimeni nu cunoaște trișta lui cea ursită (Id., ibid., 603); Dacă ai noroc, poţi să fii azvârlit în foc (Zanne, VII).
Din perspectiva observațiilor formulate mai sus, nu surprinde faptul că subst. soartă este mai degrabă izolat atestat în scrierile bisericești (moderne), așa cum era și de așteptat, cu semnificații distincte de cele care prevalează net în literatura paremiologică, semnificații definibile în relație o anumită ‘condiție de viață᾿, chiar cu ‘viața cuiva᾿ . De fapt, substantivul în discuție a fost consemnat de noi exclusiv în textul biblic, vetero- și neotestamentar: „În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei...” (BO, Ps. 30:15), „Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!” (BP, Ps. 31:15; cf. şi BI, Ps. 31:15); „[...] îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo vor fi plânsul și scâșnirea dinților” (BI, Mat. 24:51) / „[...] îl va tăia în două şi îi va da partea împreună cu făţarnicii” (BP, NTC, Mat. 24:51). Și în textul psalmic, și în cel evenghelic am consemnat locuțiunea verbală a arunca sorți / a trage la sorț(i): „Împărţit-au hainele mele loruşi şi peste cămaşa mea au aruncat sorţi” (BO, Ps. 21:20; cf. şi BP, Ps. 22:18), „[...] îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţ pentru cămaşa mea” (BI, Ps. 22:18); „[…] au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul” (BO, Mat. 27:35; cf. şi NTC); „[…] I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi” (BI, BP) ş.a.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!