agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 156 .



Paganus: un exemplu de termen latinesc (moștenit) ce a suscitat numeroase polemici privind evoluția sa semantică
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-05-25  |     | 



Lat. paganus reprezintă un derivat de la pagus „borne fichée en terre”, sens care este încă prezent în Vulgata, G. 2. 382, deşi ‒ după Ern.-Meillet (1959: 475) ‒ nu este exclus ca această accepție să se explice prin influență grecească. Sensul în discuție a constituit reperul de dezvoltare a unei alte accepții, de care nu se poate face abstracție atunci când vorbim despre paganus, și anume „teritoriu rural delimitat prin graniţe, district”. Astfel, cel puțin în conformitate cu unele teorii (v., de ex., Șăineanu 1929, Goicu 1999: 10 ș.a.), paganus, la origini „relativ la pagi”, „locuitor al unui pagus”, a ajuns să însemne „païen”, în condițiile în care creştinismul a fost la început o religie a oraşelor, păgânismul dăinuind mai mult la sate . Alți lingviști (v., de ex., Pârvan 1911: 139) au pornit de la semnificaţia pe care paganus a dezvoltat-o în limbajul militar, şi anume „civil”, accepție creată prin opoziție cu semnificația lexicalizată de sintagma miles Christi, încă de la Tacitus contrastul miles / paganus fiind obişnuit chiar în limba latină literară. La rândul său, Popinceanu (1964: 20 sqq.), semnalând dihotomia ‘creştinismul poporului vs. creştinismul stratului cult᾿, arată că nu opoziţia ‘sat / oraş᾿ a stat la baza evoluției semantice a lui paganus. Astfel, creştinii trebuie să fi format încă de la început o comunitate restrânsă conştientă de necesitatea de a lupta împotriva civililor, atât din oraşe, cât şi din sate. Mihăescu (1993: 184) şi Zugravu (1997: 306) subscriu la aceeași teorie, insistând asupra faptului că, încă de la început, creştinii s-au constituit ca o adevărată oaste a credinţei şi au dus o luptă dârză împotriva acelor pagani necredincioşi, atât din oraşe, cât şi de la ţară. În acest context, opoziția fundamentală este între Romanus (= christianus) și Non-romanus (= paganus).
Christine Mohrmann (cf. Mohrmann 1965: 278-289) formulează obiecţii la adresa ambelor teorii, argumentul invocat vizând în principal anumite neconcordanțe de ordin cronologic. Astfel, deși autoarea citată recunoaște faptul că acele pagi au rămas îndelung rebele creștinării, ea arată că în secolul IV, când paganus este atestat epigrafic cu sens creştin, păgânismul nu mai era în niciun caz religia ţăranilor, în acea perioadă rezistenţa „păgână” venind din partea nobilimii şi a şcolii. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, nici opoziția paganus (collegia paganorum) „civil” // militia Christi „oastea lui Hristos” nu mai funcţiona în secolul IV, mai exact atunci când s-a dezvoltat sensul creştin al lui paganus . Mai mult, această imagine literară – la origine, o metaforă prezentă, de exemplu, la Tertullianus ‒ ar fi pătruns cu greu în limba populară.
Respingând cele două teorii, Mohrmann arată, într-un subcapitol dedicat neologismelor semantice, că paganus a adoptat în limba comună un sens mai larg, „particular, profan” și, de aici, „persoană care nu aparţine unui grup bine definit”, sens corespunzând grecescului idiotes. Evoluția semantică ‒ facilitată foarte probabil și de nuanţa peiorativă cu care era asociat paganus în limba comună ‒ a fost posibilă prin valorizarea sensului „particular, profan” în opoziție flagrantă cu sentimentul solidarităţii creştine; așa petrecându-se lucrurile, profanii au devenit aceia care nu aparţineau grupurilor creştine. În opinia lui Mohrmann, acest neologism semantic ar fi apărut independent de uzul grecesc, în comunităţile latine din secolul IV, el triumfând asupra altor cuvinte cu acelaşi sens. Este vorba despre ethnicus, întâlnit şi în Vulgata și corespunzând adjectivului grecesc (folosit adesea ca substantiv) etnikos, respectiv nationes, inspirat de grecescul etne, ambele menţinându-se în latină foarte puțin, spre deosebire nu numai de paganus, ci și comparativ cu gentes şi gentiles.
Prin opoziție cu punctul de vedere formulat de Mohrmann, Tagliavini (1963: 912) admite evoluția de la „sătean” la „păgân”, mai mult explicând această mutaţie semantică printr-un calc după greacă. Problema neconcordanței temporale este soluționată, convingător în opinia noastră, prin admiterea faptului că semnificaţia creştină a lui paganus trebuie să fie anterioară atestărilor epigrafice (secolul IV). Această ultimă observaţie constituie implicit un argument în favoarea celor două teorii tradiţionale, susţinute în legătură cu dezvoltarea semantică „sătean” > „păgân”, respectiv „civil” > „păgân”, teorii criticate de Mohrmann.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!