agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 117 .



Termeni de înrudire cu utilizări în vocabularul religios al românei și al altor limbi romanice: lat. filius
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2022-05-27  |     | 



Termen panromanic , latinescul filius s-a păstrat şi la sudul Dunării (cf. ar. hil’u / hil᾿i, h᾿il᾿e; mgl. il’ / hil’a [Ţărnăreca] / iil᾿ă; ir. fil’, apud DDA 1974, Mihăescu 1993: 272, TILR [I] 2018: 508), DÉRom). În dacoromână, subst. fiu ‒ lexem circumscris paradigmei termenilor de înrudire – cunoaște utilizări și în aria discursivă religioasă, în speță creștină, deși doar unele dintre sursele lexicografice românești consemnează acest aspect. De pildă, în MDA2 (2010) este menționată sintagma Fiu omenesc, iar la Scriban (1936) figurează Fiul lui Dumnezeu. Prima dintre acestea evocă natura umană a lui Hristos, în timp ce cealaltă face trimitere la întruparea divină în persoana unui ales, ambele reprezentând, prin extensie, două dintre atributele hristice esențiale. Sintagma Fiul Omului (sau Fiu omenesc) este, de fapt, apelativul pe care îl folosește Iisus cu referire la propria persoană în textul evanghelic, aceasta originându-se în literatura veterotestamentară (cf. ebr. Ben-Adam), unde a fost utilizată inițial cu accepția „om” (v. de ex., Ps. 8:5 sau Iov 25: 6, apud Bertholet 1995: 167).
În literatura bisericească actuală, Fiul lui Dumnezeu (mai rar, Fiul Dumnezeului, la fel ca în româna arhaică) apare deosebit de frecvent, într-o multitudine de texte, de la textul biblic / evanghelic până la textul catihetic și cel al rugăciunii creștine : „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!” (BO, Mat. 27:40); „Duhul Sfânt a fost singur în Fecioara, când aceasta a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu ca om?” (ÎCO 1992: 91); „Sfântul Petru dă mărturie că Isus este Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (CC 1993: 44); „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!” (Rug. 2007: 25) ș.a. Fiul Omului a fost consemnat de noi mai ales în discursul biblic neotestamentar (evanghelic): „Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine Însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc” (BO, Ioan 8:28); „Să nu spuneţi nimănui de viziunea aceasta, până când va învia Fiul Omului dintre cei morţi” (BP, Mat. 17:9); „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi” (BO, Mat. 16:27); „Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele” (BO, Mat. 9:6) ș.a. În textul rugăciunii creștine (ortodoxe) sunt valorificate și alte structuri care, conceptual, trimit la același semnificat / referent, și anume Dumnezeu / Domnul Fiul, respectiv Fiul Tatălui: „Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte” (Rug. 2007: 63); „Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui...” (ibid.) ș.a. Deosebit de bine reprezentate sunt (și) contextele în care substantivul în discuție este valorificat ca atare (i.e. fără determinant), în condițiile grafierii sale cu majusculă: „Sărutaţi pe Fiul, ca să nu Se mânie” (BP, Ps. 2:12); „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt” (Rug. 2007: 172); „... urmând tradiţia apostolică [...], la primul Conciliu ecumenic de la Niceea, Biserica a afirmat că Fiul este ‛consubstanţial’, de o fiinţă cu Tatăl” (CC 1993: 63) ș.a.
Substantivul fiu a fost consemnat de noi și în alte sintagme cu conținut religios, cu excepția celor care fac trimitere la cea de a doua persoană a Dumnezeirii. Astfel, fiul fărădelegii (cf., de ex., „Nici un vrăjmaş nu va izbuti împotriva lui şi fiul fărădelegii nu-i va mai face rău”, BO, Ps. 88:22) sau Fiul pierzării (v., de ex., 2Tes 2:3) constituie denumiri metaforice, deosebit de sugestive, ale diavolului. Menționăm în aceeași ordine de idei, apud Scurtu (1966: 44 sq.), și structurile: fii adevăraţi „care se nasc din cununia după lege”, fii-duhovniceşti „copii botezaţi în aceeaşi apă şi de acelaşi naş”, respectiv fiu / prunc-de-botez „fin”.
Și heteronimele romanice occidentale corespunzătoare românescului fiu se utilizează, în sintagme similare, în contexte tipic bisericești. De pildă, în franceză, le Fils de Dieu și le Fils de l᾿homme cunosc o recurență notabilă în literatura bisericească, în special în cadrul discursiv biblic (v., de ex., „Simon Pierre répondit: Tu es le Christ, le Fils du Dieu vivant”, Mat. 16:16; „Car le Fils de l᾿homme doit venir dans la gloire de son Père, avec ses anges; et alors il rendra à chacun selon ses oeuvres”, Mat. 16:27). Ca și în română, fils, grafiat cu majusculă, se utilizează și absolut – aspect consemnat ca atare în sursele lexicografice, îndeosebi enciclopedice ‒ așa cum apare, de pildă, în textul Crezului: Je crois en Dieu le Père, le Fils et le Saint Esprit. Pentru redarea aceluiași concept în franceză se recurge și la structura Dieu le Fils, caracterizată morfologic în dicționare drept nom propre (cf. Dieu le Fils „divine parole de Dieu, incarnée par Jésus; deuxième personne de la Trinité”).
Și în spaniolă se face apel la structuri similare celor din română și franceză pentru a trimite la cea de a doua ipostază a Dumnezeirii, și aici sintagme precum El Hijo de Dios, El Hijo del Hombre sau Dios Hijo cunoscând o frecvență remarcabilă în textul bisericesc și în special în literatura biblică evanghelică (v., în acest sens, „Tú eres el Mesías, el Hijo del Dios viviente”, Mat. 16:16; „Entonces todos verán en el cielo una señal, la cual indicará que yo, el Hijo del hombre, vengo de nuevo”, Mat. 24:30 ș.a.). Consemnarea, în surse lexicografice ale limbii spaniole, a tiparului „absolut” în care apare substantivul în discuție, grafiat cu majusculă (cf. Hijo: „(Rel.) En el cristianismo, segunda persona de la Santísima Trinidad”, DRAE online), reflectă utilizarea reală în limbajul bisericesc actual. Tot în DRAE online sunt menționate și alte structuri cu hijo conotate religios. Este vorba despre hija de la caridad „religiosa de la compañía fundada en Francia por san Vicente de Paúl y Luisa de Marillac en 1633 para la asistencia benéfica hospitalaria” , respectiv hijo, -ja de Dios „(en el cristianismo) el justo o el que está en gracia”, y, por ext., „toda persona en cuanto criatura de Dios” (‘cel neprihănit᾿, ‘cel asupra căruia s-a revărsat grația / harul divin(ă); preot᾿, p. ext. ‘orice persoană, în calitate de creatură / zidire a lui Dumnezeu”, t.n.). Utilizări similare apar și în română, inclusiv în contexte religioase / biblice (cf., de ex., „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos”, Gal. 3:26), respectiv în franceză (cf., de ex., „Que tous les fils de Dieu dotés de la prêtrise / Répandent l’Evangile, établissent l’Eglise…”).


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!