Piesa „Ultima oră” a cunoscut premiera națională în stagiunea 1946-1947. Este o piesă de factură satirică, scrisă cu ironie și sarcasm. Acțiunea se desfășoară pe două planuri concret constituite. Avem în primul plan o incursiune efectuată în lumea gazetăriei. Umorul este localizat în primul act sub influența dramaturgiei scrisă de I.L. Caragiale. În actul al doilea cunoastem personalitatea profesorului Andronic și ne edificăm asupra rolului Magdei Minu, studenta îndrăgostită de inefabil. Ultimul act este o desfășurare de forțe pe teritoriul advers, în speță, al industriașei Bocșan.
Piesa are ca punct de plecare viața presei în sediul unei gazete de scandal, care caută să supraviețuiască prin subiecte aduse din controversata lume politică și comercială, aflată în total dezacord cu sfera ideilor creatoare. Planul al doilea corespunde cu aspirațiile cultivate ce provin din mediul universitar. Între cele două planuri sunt întrețesute personaje, tipologii controversate.
Umorul curge în primul act sub impactul situațiilor limită, unde se impun dialoguri rapide. Membrii redacției „Deșteptarea” trăiesc cu frenezie alcătuirea revistei cu teama deznodământului zilnic. În redacție îl găsim pe Pompiliu, un redactor lipsit de inspirație, interpretat cu umor de Gogu Preda. Ștefănescu, secretarul redacției, este întotdeauna grăbit și responsabil. El alcătuiește cu indolență sumarul revistei, vânând subiecte din zbor și îmbrăcând cu eleganță hainele indiferenței. Personajul este jucat eficient și cu naturalețe de către Georgiana Marin. Între cei doi este Voicu, interpretat de Gabriel Popescu, care punctează ritmic, la fel ca un metronom.
Titlul ziarului nu cred că este ales întâmplător, fiind ca un laitmotiv ce îndeamnă la observație și atitudine. Ies în evidență abateri, abuzuri, specifice unui ziar mic. Ele trec peste etica profesională și sunt sancționate de publicul spectator cu aplauze pentru umorul creat. În acest amalgam ziarul supraviețuiește datorită scandalului.
Contrastul intră în scenă odată cu personajul ce-l determină, și anume, profesorul Andronic sau Alexandru cel Mic. Acesta, este interpretat de Ionuț Mocanu, un actor ordonat și meticulos, rolul sau este de naiv, absorbit de profesie și rupt de realitate. Pentru profesor colaborarea cu redacția ziarului este jalnică, se dovedeste neînțelegerea secretarului redacției, pe care nu-l impresionează nimic, nici gravitatea erorilor de tipar care vor declanșa confuzia și vor conduce la șantajul emoțional.
Greșelile de transcriere sunt făcute în tipografie la articolul cu ținută științifică, în care profesorul își anunță concluziile rezultate în urma studiului dedicat lui Alexandru cel Mare, regele antic al Macedoniei. Articolul său destinat revistei de istorie antică, este publicat în grabă în micul ziar, în ultima oră necesară pregătirii unui nou număr. La fel cum buturuga mică răstoarnă carul mare, articolul provoacă scandalul în care implicată va fi industriașa Bocșan Grigoria, ce-și dovedește astfel ignoranța culturală.
Regizorul a mizat în interpretarea rolului Grigoriei Bucșan pe forța actoricească și precizia Cătălinei Sima. Aducerea în scenă a acestei actrițe polivalente este de bun augur, temperamentul său puternic marcând astfel persuasiunea feminină. De-a lungul piesei, dialogul dintre Magda si Grigoria este firul conducător pe care se dezvoltă acțiunea, piesa desfășurându-se, în ansamblul ei, între aceste două caractere puternice.
De asemenea, ele reprezintă talerele balanței, ce adună personaje în jurul lor, necesare pentru a etala diferențele majore dintre moduri diferite de acțiune și gândire. Deși contrastante, rolurile celor două actrițe au în comun pasiunea, numai că scopurile diferă. Aceste sublinieri sunt vizibile în regia lui Șerban Puiu.
Dominantă Grigoria este, totuși, stăpânită de frica demascării proiectului său, „Protar”. Toate bune și frumoase, doar că regizorul folosește o tușă groasă, aducând în scenă un bodyguard, pentru două motive, cred eu:
- să accentueze importanța personajului interpretat de Cătălina Sima;
- să amplifice umorul scenelor;
Prezența bodyguardului nu este necesară, deoarece actrița este stăpână pe mijloacele de interpretare și umorul rezultat este grotesc, neajutând piesa. Aceste intervenții regizorale scot comedia din atmosfera proprie pieselor scrise de Mihail Sebastian.
Scopul dramaturgiei celui menționat mai sus este și de a îndemna spectatorul să viseze. Piesele sale conțin lirismul necesar, care în această comedie se concretizează prin rolurile Magdei și ale profesorului Andronic.
Actul al doilea contrastează puternic cu primul act. Găsim în al doilea act pasiunea dată de dragostea platonică a Magdei pentru Alexandru cel Mare, aceasta idealizând personajul istoric.
Andronic se apleacă cu respect să-l studieze pe regele macedonean. Curajul său este ascuns de modestia sa și constă în „patima” studiului. Pentru profesor contează ideea științifică pe care, temerar, o emite cu privire la uciderea lui Parmenion.
Similitudinea estetică dintre studentă și profesor este covârșitoare. Ea îi unește pe cei doi. La Magda întâlnim aplombul tinereții, curajul de a iubi necondiționat, la adăpostul căruia încolțește și speranța de a-și vedea împlinit scopul vieții sale. Ea profită de confuzia rezultată ca urmare a articolului publicat și care i-a adus panică Grigoriei.
Andronic, marcat de studiul făcut de-a lungul vieții despre regele Macedoniei, devine precaut. El vrea să-și îndeplinească activitatea pornind într-o expediție în Asia, pe urmele regelui, si dorește aflarea adevărului.
Diferența dintre Grigoria Bocșan și profesor este atitudinea lor față de adevăr. De asemenea, Bocșan vrea măreție financiară, pe când Andronic dorește doar înțelegerea evenimentului istoric. Iată două poziții diferite moral, abordate sub spectre diferite.
Actrița Anca Olteanu, în rolul Magdei, arată măiestrie artistică în interpretarea și crearea personajului, dând măsura calității. Dan Constantin, interpretându-l pe directorul gazetei „Deșteptarea”, confirmă profesional în jocul său. Camelia Constantin, jucând pe Agopian, este soluția perfectă pentru acest spectacol. Alin Păiuș, în scurta prezență pe scenă, are dinamism și cucerește sala. Radu Bunescu, în rolul lui Werner, are o prezență conjuncturală, putând fi echivalentul secretarului de astăzi.
Piesa este complexă, cu un ritm accelerat de desfășurare. Are punctul culminant în noaptea negocierii când se trece cu aplomb de la agonie la extaz. În acest moment de mare amplitudine găsim toată emoția acumulată în întreg spectacolul.
Grigoria are viziunea prăbușirii imperiului său financiar, dar teama de a nu pierde o determină să accepte șantajul Magdei. Noaptea este decisivă și pentru directorul ziarului care, în alergarea după insolit, acceptă compromisul, semnând polițe în alb. El jubilează, hotărât să scoată o ediție specială în care să fie consemnat pactul dintre cele două tabere prin înființarea societății „Protar”, de studiere a istoriei antice.
Marea mobilizare de forțe are loc și-n jurul structurii metalice, adusă ca o soluție pentru prezentarea măreției financiare a imperiului Grigoriei, însă insuficient pusă în luminile rampei, structura nereușind decât să fie un element complicat și dificil pentru actori.
Dialogul non-verbal care se desfășoară în jurul ei este neconcludent, lăsând loc interpretărilor și putând duce pe piste false. Cu toate că studenta vrea să inducă spaima prăbușirii imperiului Grigoriei, nu se poate desprinde această acțiune. Jocul celor două, în acest punct din piesă, nu explică corect relația actoricească dintre ele. Montarea piesei nu convinge asupra actualității sale, fiind translatată în lumi paralele cu realitatea, o realitate virulentă și dură.
Salvarea piesei se datorează dialogului. Este bine realizat momentul artistic când studenta conduce profesorul ce are ochii închiși pe acoperișul sugerat de alcătuirea metalică, pentru a-i încredința bucuria călătoriei ce se va împlini.