staaai, Ioane, cu ochii beliţi în tavan.
ziua dusă ? puşcă de soc cu biluţe de câlţi
nu armă letală. tolba ţi-i goală.
îţi tragi aşternutul până sub barbă
să nu se vadă urma de gheară.
simţi recea strânsoare pe tâmplă
a lui "de ce şi cum". şarpele veninos
încolăcit, cu capul ridicat e gata
la prima mişcare să te stuchiască-ntre ochi.

pe ascuns ridici o dronă de gând.
pe monitor îţi vezi drumul vieţii făcut...
cum aşa?
nici cal, nici măgar, închipuit pegas, inorog,
credeai c-ai ţinut drumul drept
şi acum văd că de fapt, la pas, ai ţinut-o
pe stânga mereu, să te fereşti, bănuiesc,
de cel rău venindu-ţi din faţă, pe un
transfăgărăşan al naibi de cotit.

dau zom şi mă caut.
văd un catâr cu urechile ciulite,
cu ochii cătând peste umăr, de jur împrejur,
înainte, cu pas domol de bătrân că încă mai suie.
animal de povară îşi cară samarul
de vise, spart cât să poată lăsa o dâră
în urmă. zădarnică dâră, hrană doar pentru pală
de vint...

ultimul cadru. face-un popas cât să
slobozească spumos un şiroi şi-un bălegar.
ca însăilările tale, Ioane...

drona cade pe pleoape a somn... somnul-
antrenament pentru moarte...
adorm...