"de unde iei tu toate astea?"
de undeva de unde tu nu le poți lua... se cheamă suflet...
tu nu pari să posezi așa ceva..
ești mut și sumbru ca un castel în noapte...
sau ca o stâncă goală de motive
plutind pe o barcă de trestii în vânt.
făptura ta e un abur topit
amestecat cu algele visului bolnav
semeni în jurul tău moarte și picuri din ochi sânge...
ești un monstru și la privirea ta
pielea mea se înfioară și strigă...
te vreau din toata făptura ca pe un diavol te vreau să mă ai...
să mă posezi cu răsuflarea ta fierbinte...
să mă smulgi din mine și să mă arunci in flăcările tale
închegate pe stâlpii reci de gheață ai morții.
te aștept mereu... dar nu pe tine, muritorule de rând,
aștept un luceafar al nefericirii care să mă purifice de tine, să mă
ajute să trec dincolo, să uit, să mă pierd...
să nu mai plâng.
și dacă tu acuma ai fi un fir de praf...
m-aș agața de catargul corabiei tale... și aș pieri în valurile gri
ale atotcuprinsului spelb.
m-aș îngemăna cu infinitul de groaza ta și aș putea sa fug să mă recreez din
alte mii de fire de nisip care nu sunt tu.
cu drag...
Andreea.
daca vei ajunge vreodată la mormantul meu...
să scrijelești cu ceva pe crucea...
dacă va fi o cruce...
să scrijelești pe crucea de la capul lui asta.
ce ți-am scris eu mai sus.
este epitaful meu pentru tine...