Nu ți-am spus ce-mi doresc. Pentru că nici mie nu mi-a fost încă revelat misterul. Dar te-am chemat totuși în basmul camerei mele...unde obișnuiesc, de atâtea și atâtea ori, să mă rătăcesc. În întuneric, printre statuile egiptene...ale iubirii mele...printre ochii ațintiți, asupra noastră, din fotografiile ce împânzesc raftul...printre gene m-adormi, te-adorm...și ai ei suntem...pătrunși de un mister nedeslușit...! De când ai pășit prima dată în ea, parcă ai lăsat o parte din tine. Încă te simt în plămânii pereților încălziți de calmul simțirii tale. De când ai pășit prima dată în ea, a-nceput a-mi șopti, în fiecare zi și noapte, petrecută în ea, povestea noastră. Nu ți-am spus ce-mi doresc...și nici nu ai să știi vreodată...Între pereții camerei mele, sub cortina de sunete a unei melodii, s-a consumat prima clipă în care ne-am simțit....Au fost spuse destule în miezul ei...tăcând....privind...gândind... Povestea unei aripi frânte....încercând să-și reia traiectoria cristalină a văzduhului.....povestea unei iubiri începute într-un suflet.....revărsându-se în ritmul alert al inimii......povestea unui sentiment minunat....doar început!!! De ce nu vii? Vino și redă zâmbetul chipului meu!...doar simți tăcerea răsărită într-o picătură de dorință.....iar gramul de iubire....să-l sorbim doar împreună!!!.....O să dau frâu sentimentelor mele și o să las liberă calea ce duce către inima mea!...Deschide-mi fereastra sufletului...să pot intra...zăvorând-o după mine.......să nu mai pot pleca...!!