număr stelele din când în când

*
o floare albă la ureche - ceva cu maica domnului - și merg să mânc o ciorbă țărănească
cineva mă ține de mână - ne știe chelnerița ne zâmbește
sunt frumoasă
apoi realizez că uitasem floarea
descântec alb-fragil ascunziș de lume în văzul ei

*
se strecoară noaptea prin crăpătura ușii
visele
înăuntru frica mă arată cu degetul: uite monstrul femeie
înafară sunt multe stele câte una de fiecare poveste
îmi ies întruna prin palme în fiecare rugăciune
să fiu și eu om să fiu și eu om să fiu și eu om
da' nu știu încă prea bine ce sunt oamenii

*
noaptea plâng
apoi beau apă nu pot mânca decât bucăți din mine
mă ascund în peșteră cu monștrii mei după care începe măcelul
pe dinafară e liniște nu exist

*
am cules margarete
când am ajuns în căsuță mi le-am așezat pe piept am închis ochii și am așteptat să mă salveze
sărutul îi mirosea a flori de câmp
trupul mirosea a pâine caldă
mi-era foame de curat de liniște și m-am trezit

*
copilărește am uitat cheile în portbagaj
who cares
ceas de plimbare la Dunăre clipocit pe zâmbet
pe alei noaptea e zi
și ziua-n miezul nopții

*
tinerețe-fără-bătrânețe închisă-n turn viață-fără-de-moarte
(ce mama mă-sii e binele decât un turn înalt păzit de lavă și scrum)
citesc o poveste cu degetele mângâi pe litere încerc să rup cercul de foc doar cu buchetul meu ofilit de margarete

știu că nu mai am mult pană la ultima pagină
după aceea sunt doar eu