agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3892 .



Scrisoare de pe front
personale [ ]
Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cafe ]

2009-01-28  |     | 



Dragii mei,

Sper ca scrisoarea mea să vă găsească sănătoși la minte, ceea ce mie nu mi se poate reproșa, că e foarte chinuitor să-ți treacă pe lângă urechi tot felul de gloanțe explozive sau trasoare, Acum, pe front, e destul de liniște, se-aude doar sforăitul inamicului din dormitor, că-n seara asta tocmai și-a întărit binișor rândurile armate cu câteva baterii de bere, având o întâlnire prelungită cu aliați din tinerețe. În rest, mai vâjâie câte-un glonț inspirator, da’ bine că nu mă nimerește, altfel, nu se știe ce poem nemuritor v-aș mai aduce la cunoștință. Mare pericol, gloanțele astea!
Acum câteva zile, un glonț din ăsta, având o traiectorie mai curbată, a ocolit muchiile drepte ale capului meu și s-a proptit neanunțat chiar în scăfârlia inamicului, care tocmai bântuia pe lângă mine, dorind să mă ia prin surprindere. Că el are un cap foarte rotund, bașca, mai și luminează în întuneric. Așa că, a vorbit sărmanul, în rime, trei zile la rând. De exemplu, cum ieșeam eu din tranșeu și-i ziceam « Salut », cum el, imediat și răspundea: « Salut, cap de lut! »
Adică, ce credea el, că demonstrează cu asta?!
Vă spun eu, lipsa unui dicționar de rime! Și-a unei culturi poetice adecvate situației respective. Cu totul altceva ar fi fost dacă, de exemplu, mi-ar fi răspuns: « Salut, cap circumvolut! »
Și-apoi, dacă te gândești bine, femeia nici nu e făcută din lut, precum bărbatul. Conform atestărilor antropologice din Biblie, ea provine din coasta zbanghiului, în urma unui proces de extracție și rafinare. De aia și suntem noi, femeile, atât de delicate și subtile. Deci, corect ar fi fost să-mi zică: « Salut, draga mea costică » unde costică e diminutivul de la coastă. Dar, în acest caz, n-ar mai fi rimat cu salut, așa că, cel mai inteligent răspuns rimat ar fi fost: « Salut, costică-n debut » doar știa, banditul, că urmează să mă debutez curând și din punct de vedere literar. Dar el, nu ! Așa că, m-am enervat și, la masa de prânz, i-am trântit în gamelă, ditamai dicționarul de rime.
- Ce-i asta, m-a intrebat inamicul, cu ochii cât cepele, pe dicționar.
- Meniul tau pe toată săptămâna viitoare, i-am răspuns eu și-am părăsit imediat bucătăria, că, vorba aia, fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă.
Și-a revenit într-un mod spectaculos. Nu chiar de tot, pentru că, acum două zile m-a întrebat dacă rima « rebut » mi-ar fi convenit… L-am iertat, e încă în convalescență.
Altădată, am văzut o femeie rănită de moarte de-un glonț din ăsta. O nimerise drept în limbă. Sângera într-un hal fără de hal, în timp ce bolborosea ceva…despre nu știu ce grupaj în exercițiul funcțiunii…E clar că delira, sărmana, pentru că, după părerea mea, glonțul o scosese total din funcțiune.
Deci, la razboi, ca la război. Dar, acum și pe frontul alăturat e liniște, după ce, cu doar câteva ore înainte, se lăsase cu Crucea Roșie. Se pare că părțile beligerante avuseseră o înleștare pe viață și pe moarte, beligeranta pocnind beligerantul c-o gamelă în cap, de l-a pus pe loc repaus. Păi, cine l-a pus să umble fără cască?!
După o astfel de lovitură, mie mi s-ar fi înmuiat și țeava puștii, nu numai oasele craniului. Dar beligeranții de sex masculin, în general, sunt tari de cap, așa încât e nevoie, uneori, de-un arsenal întreg pentru a le deschide capul. Pe cât de greu li se deschide lor capul, pe-atât de ușor ni se deschide, nouă, gura.
Oricum, dragii mei, să știți că războiul mi-a ajuns până în măduva oaselor molar, sternal și iliac. Tot scriind despre război, simt cum o lacrimă mi se prelinge din colțul mijlociu al ochiului drept, că cel stâng e ațintit oblic spre inamic.
Bine-ar fi dacă ați mai plăti și voi niște slujbe popii, pentru mine, da’, aveți mare grijă, când mi le-a citi, să nu fie prea aghezmuit, că mi-a zice-n loc vreo horă, de-mi merge duhul, pardon, buhul…
Na, că m-atinse glonțul inspirator:

Într-o noapte fără lună
Pieri soldat Mătrăgună
Cu onor, în luptă mare.
Bateți pas de perindare!

Îmi iau rămas bun și vă îmbrățișez,
cu mult drag,

soldat Mătrăgună

p.s. Ete, na, că se trezi și inamicul! Acuma, ce-i spun eu, că făceam?! Curățam pușca și scriam prostii?!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!