poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2950 .



O poezie nu trebuie înțeleasă cu totul… căci dacă toți bucherii de școală o înțeleg, atunci nu mai este poezie”.
personale [ ]
interviu cu d-l Eminescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mari ]

2006-06-23  |     | 



Toate răspunsurile acestui „interviu” sunt reale, luate fie din „Viața lui Eminescu”, fie din „Eminesciana”.


- Ce părere aveți despre starea societății?
- „Un om nu poate face nimic într-o țară rău întocmită și, măcar să tot poruncească, rămâne la vorba aceea: A poruncit câinelui și câinele pisicii și pisica, șoarecelui, iar șoarecele și-a atârnat porunca de coadă”. „Școala va fi bună, când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să știe administrație, finanțe și economie politică, învățătorii pedagogi, pe când adică vor fi școala școală, statul stat și omul om…”
- Ce părere aveți de meseria dumneavoastră de jurnalist? Societatea v-a cam dezamăgit!
- „Am lucrat din convingere și cu speranță în consolidarea ideilor mele și un viitor mai bun.” „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viață! Rămas fără o poziție materială asigurată și purtând lovitura morală ca o rană care nu se mai poate vindeca, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal”. Când Iosif Vulcan mi-a dat acea sumă, a fost „cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit v-odată-n viață(…), în viața publică, astfel, talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităților, a acelei școale care crede a putea înlocui talentul prin impertinență și prin admirație reciprocă”. „Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieții, Dumnezeu, în înalta sa bunăvoință, a dat omului râsul cu toată scara, de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică. Când vezi capete atât de vitreg înzestrate de la natură încât nu sunt în stare a înțelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în niște oglinzi rele, totul se reflectă strâmb, și în proporții pocite, făcându-și complimente unul altuia și numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista și de a dispera de viitorul omenirii, dacă n-ai ști că după o sută de ani, de pildă, peste amândouă despărțămintele geniilor contimporane, peste balamuc și pușcărie, va crește iarba și că, în amintirea generației viitoare, toate fizionomiile acestea vor fi pierit fără de nici o urmă, ca cercurile din fața unei ape stătătoare”.
- De ce n-ați insistat să vă dați doctoratul? Doar de aceea ați plecat la Berlin.
- „Un titlu de doctor” m-ar fi aranjat „cu lumea și cu ordinea ei legală, nu însă cu mine însumi, care, deocamdată nu mă satisfac pe mine. Tocmai această împrejurare concretă mi-a arătat limpede seriozitatea sarcinii, iar motivul foloaselor ce mi s-ar oferi pe această cale nu bizuie gândul datoriei”.
- Ce doriți să ne spuneți despre poezie, în general?
- „O poezie nu trebuie înțeleasă cu totul… căci dacă toți bucherii de școală o înțeleg, atunci nu mai este poezie”.
- Dar despre publicitatea care vi se face?
- „A eși în publicitate nu-i glumă. Mai de multe ori îmi pare rău c-am publicat ceea ce-am publicat. Este o zicală din bătrâni: Gura să aibă trei lacăte: în inimă, în gât și a treia pe buze, când îți va scăpa cuvântul din inimă să nu-ți scape de cealaltă, că dacă ai scăpat o data vorba din gură n-o mai prinzi nici cu calul, nici cu ogarul, nici cu șoimul. Trebuie să cumpănești de o sută de ori o scriere până o dai publicității.”
- Sunteți lăudat pentru creații. Ce credeți dumneavoastră despre ele?
- „Spun drept că n-aveam de gând a mai tipări versuri. Aceasta cură radicală de lirism o datoram Junimii din Iași, căci desigur că pentru convulsiuni lirice râsul e mijlocul cel mai bun și cel mai rău. Atârnă adică totdeauna de valoarea ce este-n ele și de valoarea ce le-o dă autorul. Acest din urmă punct e mai cu seamă important nu pentru deșertăciunea personală (departe de mine aceste), dar pentru convingerea că lucrezi sau nu în zadar. Eu sunt scriitor de ocazie și, dacă am crezut de cuviință a statornici pe hârtie puține momente ale unei vieți destul de deșarte și de neînsemnate, e un semn că le-am crezut vrednice de aceasta. Dacă forma pe care ele a-mbrăcat-o e vrednică de râs, vei concede că nu aceasta a fost intenția mea și c-atunci e mult mai bine ca să nu se publice niciodată. În orice caz eu n-am vrut să le dau o formă ridiculă și, dacă sunt greșeli, eu din parte-mi am cântărit orice cuvânt”.
- La un moment dat au existat controverse privitoare la „Epigonii”. Cum comentați?
- „Poate că „Epigonii” să fie rău scrisă. Ideea fundamentală e comparațiunea dintre lucrarea încrezută și naivă a predecesorilor noștri și ideea noastră trezită, rece. Prin operele liricilor români tineri, se manifestă acel aer bolnav, deși, dulce, pe care Germanii îl numesc Weltschmerz. Așa Nicoleanu, așa Schelitti, așa Matilda Cugler – e oarecum conștiința adevărului trist și sceptic, învins de către culorile și formele frumoase, e ruptura între lumea bulgărelui și lumea ideii. Predecesorii noștri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale, îndată însă ce conștiința vede că imaginile nu sunt decât un joc, atunci, după părerea mea, se naște neîncrederea sceptică în propriile creațiuni. Comparațiunea din poesia mea cade în defavorul generației noi, și cred cu drept”.
- Vă plac controversele?
- „societatea având de scop perfecționarea reciprocă pe terenul liber-național, aceasta… presupune o divergență între individe, căci dacă am avea fiecare din noi același cuprins sufletesc, viața noastră ar fi repetarea aceleiași individualități în mai multe exemplare(…) spiritul special nu se dezvoltă nici se alimentează prin exclusivism față de ideile altora, ci din contră, ideile ce le aduce fiecare de-acasă intră prin societate într-un compromis organic, devin o unitate de ordine superioară”.
- Aveți obiceiul să filozofați. Dumneavoastră aveți o concepție: „Noi oamenii suntem robii trupului și am fi în stare de mult mai multe lucruri dacă trupul n-ar cere haine și gura mâncare”. Și mai credeți în metempsihoză, cel puțin asta atestă unele creații în proză. Ce ne-ați putea spune despre moarte?
- „Moartea este stingerea conștiinței identității numerice. Dar identitatea numerică a unui individ nu este decât o frunză din miile de frunze-n generații, pe care arborul lumii le produce cu fiecare primăvară, astfel că, închipuindu-ne chiar pieirea desăvârșită a organismului omenesc de percepțiune, totuși această stare probă și neconștie a universului rămâne față cu eternitatea, prin urmare, ca o nesfârșită probabilitate. Dacă acum peste (subiectiv vorbind) miliarde de ani acest tip omenesc ar răsări iar, faptul că acest timp nemișcat s-a scurs fără ca el s-o poată ști, căci timp n-a existat în lipsa lui, ar face ca tot acel timp să fie mai puțin decât [o] clipă de adormire, în care el și-ar fi suspendat funcțiunea. Este nu numai verosimil, ci sigur cum că moartea desăvârșită a intelectualului nostru aflându-se față cu posibilitatea infinită a eternității, după un interval nemăsurabil de lung, dar a cărui lungime e indiferentă, va reapare iarăși cu aceleași foncțiuni și sub aceleași condiții – și-n asta constă nemurirea lui”.
- Credeți că veți deveni nemuritor vreodată?
- „Dacă ne-nchipuim eternitatea moartă ca o urnă de loterie, în care stau închise toate formele vieții, e neapărat că în ea se va trage neapărat odată (și momentul acesta e indiferent oricât de depărtat ar fi) numărul specific al formei omenești. Dar totuși aceasta e cu putință numai într-un caz, dacă mulțimea formelor posibile de viață ar fi (oricât de mare ar voi, căci e indiferent) , dar totuși mărginită – îndată însă ce ar fi nemărginită, atunci probabilitatea ar dispare, căci ar fi ca o loterie ce s-ar trage în etern, dar cu numere infinit de multe, astfel încât tocmai numărul formei omenești nu s-ar trage niciodată. Rămâne a decide dacă numărul formelor pe care natura le produce este mărginit.”
- „Fumați, d-le Eminescu?
- Aș fuma, dar nu dispun de parale”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!