zâmbești frumoasă floare
roșie prin lan
a rod bogat neințeles
de mine
îmi iei din sacul plin
îndestulat
ce pentru noi inseamnă
pâine.
pământul îl strivești
prin rea credință
când eu mă rog la cer
să-mi dea putere
tu iar îmi tai avântul
cu-al tău drog
mă umilești
copiii slugi mi-i faci
când pâini-ți cer …
să-i tai belsugul dat prin vânt
să-i tai și din putere
eu te urăsc sămânță rea
și te blestem
cu-a mea durere
perfidă umbră-n lan de pâine
în ziua când te-am îndrăgit
am și jurat o răzbunare
în noaptea neagră
te-am plivit…
te-am sfărâmat
în mii de cioburi
să fii adânc îmbălsămată
să nu rodești cu floarea ta
nici acum nici altădată!