Făra să întrebi,
Fără să spui,
Fără să ceri lumina...
te-ai dus.
M-ai obligat să promit că te voi ține
la curent cu soarele de pe strada mea,
când va răsări, desigur.

Mai știi?
tocmai atunci ma jucam cu litere
la gura sobei, tot iarnă era și viscol,
când mi-ai spus că fiecare om are strada lui.

Nu credeam,
Nu știam
că pot fi eu însămi o stradă
fără reguli și fără trotuare...
am margini pe care cresc copaci și ierburi amare
mai sunt și vreji cu gust de ploi
și flori de piatră.

Mai știi?
mâna cu care mă țineai la slujbe
mi-a devenit cruce si rascruce...
atat de mult ne purtam pasii spre cimitire
pana ajungem sa fim umbra.

Miros de busuioc în haine de duminică...

Am să cer îngăduință
sfintilor
doar ție pot să-ți mai dea
lumina și cerul în suflet.