Copilul cu săgeți în trup zâmbea
fără să vadă trecătorii oprindu-se
apa în nori stând înfiorată
sângele gâlgâind fără să curgă

deasupra cerul era ca o perlă
aproape desprinsă

neatinse
aparatele de fotografiat tresăreau neîncetat
parcă tulburate de-un foc lăuntric
devorând realitatea solemn, ca pe-o icoană,
și ca ochiul unui animal hăituit
privirea lor de sticlă și metal se mișca fără liniște, fără saț
să nu piardă o clipă de zâmbet!

dar copilul avea o piele străvezie și tăcută
abia rănile lui mai șopteau, încet, ca o sută de guri întredeschise
și cozile celor o sută de săgeți se mlădiau
cu enigmatic de multă viață
înmugureau
apoi inima lor se desfăcea într-o floare imensă, îmbujorată,
cu chip de sirenă

deasupra cerul era ca o perlă
aproape-aproape desprinsă

oamenii din popor își descopereau capetele
ar fi făcut din fruntea lor o urnă
ar fi ars pieptul durerii și l-ar fi măcinat mărunt-mărunt

dar copilul cu săgeți în trup zâmbea
zâmbea, și pe obraji, pe gură, pe pleoapele albe
i se așternea încet cerul
cerul ca o perlă.