Despre berzele care umblau prin bălți cu picioarele albe


Bă, îmi zâcea Măria cân’ mă-ntorceam în vacanță,
la țară nu vii, mă, ca să cetești, aci noi avem trebi,
nu lăuzâm cu cărțâle în mâni.
pe cine văzuși tu în satu’ nost c-are nevoie de cetit?
cetești cân’ ești boieri și ai de toate,
iară de toate nu ai niciodată!
cartea noastă e pământu’ și cu rânduiala cășii.
las’ că găsăști ce băga la cap și de pe ’ci...
ce-i asta?! toată zâua-bună zâua – cetit!
ce, vrei s-ajungi papă la cetatea Romii?
mi-a zâs tac-tu că ești primu’ la șicoală,
ce măi cetești dacă ești primu’?...
câteodată intervenea străbunica-mea în conflictul tematic:
lasă, fă, copilu-n pace că e mic...
du-te Măriuț, mumă, du-te de cetește și disară să vii
să-mi povestești și mie, n-ai nevoie de asta!
cân’ se lua bunică-mea de-o vorbă, nici n-apuca vorba ăluilalt
să se termine din gură: de ce să-l las, fă, de ce?!
el ne e baza nouă. nu te uiț’ la tac-su?… cu ăsta ne hărănim,
de mic trebe învățat cu greul, cine rămâne în urma noastră,
ori avem de un’e alege? că orbetele de Victor făcu numa’ unu!
bă, tu ăl mic, zâci că iubești hangaralele de pe bătătură,
bă, dacă le iubești, îngrijește-le și dă-le de mâncare, fă alergătură!
dacă nu bagă la burtă, cu pu-pu-pu și ti-ti-ti
n-ajung nici z’ua de marț’!
bă, ia sama, noi stăturăm aci și fără de atâta cetit
și nu ne făcurăm în lume de râs.
ori, Tătăică al nost’, cât era el de învățat..., ce,


l-a văzut careva cetind? te-ai procopsî tu să ai capu’ bun ca el.
cetit în sus, cetit în jos! un’e te trezăști?
vrei să te holomocești la cap?
vez’ dacă ți-au dat toț’ nas?!
du-te, mă, și pune și tu o pócie pe locurile tatii
că bat berzele toaca
și-ncepură să umble p’in bălț’ cu picioarele albe,
acu’ se face de cosât și vă ia ai harnici pologu’ de pe mal!