Prefață



Stăteam închis într-un sertar

unde oftam cu tot „umorul”,

dar cineva a tras zăvorul,

ne-a liberat din lung coșmar...



Când s-au trezit și „odioșii”,

era târziu..., cântau cocoșii...



De-aceea-n astă dimineață

le iau finalul... drept... prefață.

________________________________________

Râsul-Plânsul



A venit la mine Plânsul

și stresat, și-alienat;

milă mi-am făcut de dânsul

și în Râs l-am preschimbat...



Dar continuând a râde,

de-acum tot cu dinadinsul,

toate-mi par așa de hâde,

că din nou m-apucă... Plânsul...

__________________________________________

Muza



Veni în somn o Muză să îmi spună

că prea o-ncorsetează visul meu,

că steaua mea începe să apună

și c-o atrag din ce în ce mai greu.



„Să-ți spun că ești frumos, te-aș amăgi,

sau că-ți rezerv iubirea mea cea castă,

când știu că ai alături trei copii

și o nevastă care mai adastă?!



Să-ți spun că-s norocoasă, te-aș minți -

și la noroc doar proștii mai visează;

eu știu că ai un car de datorii -

problema asta te interesează...



Că ai talent, s-o spun, fără de scuză,

eu cred că te-ai simți profund jignit...

De ce atunci ți-ar trebui o Muză?

Hai, scoală-te și pun'-te pe citit!...”

Când m-am trezit cu amintirea-i vie,

eram la masa mea, lângă fereastră,

și am notat ce-a zis - ca să se știe!

Dar socotiți acum și dumneavoastră:

Muză a fost?!... sau ce-a putut să fie?!
___________________________________________________