.... atât de tristă în propria-mi casă
și parcă acolo, sub acel prag de ușă
se-aude un vuiet iar vântul îndeasă într-una povești

eu n-am loc niciunde, străină de toate
locuiesc fără adresă și visez doar un vers
ah! nu, nu este noapte, e ceața din mine
din aburi se naște un alt univers


acum, mi te-alatur și încerc să acopar
o parte din mine, paienjeni să țes
de mâine, e week-end și știu foarte bine
cât somn va cuprinde tăcerea
durerea, nu-mi pasă, ea poate s-existe,
mă sperie mâna, ochelarii de soare
ce-am să-i port tot mai des
mă sperie toate, mi-e frig și mi-e teamă
mi-e frică de îngeri și de sfinți pe pereți
mă sperie toate, de fapt, cui îi pasă?
lângă mine doar umbre din poze zâmbesc
va-ncepe și toamna și iarna cu mine
cu tine să-nceapă un alt anotimp
e simplu, dar doare, e-nceput de poveste
tu acolo, eu tristă, lipită-n ferestre...