șase benzi
aceleași billboard-uri
o singură direcție
aceeași lipsă endemică
de imaginație
uneori
aș vrea să merg în țara
în care timpul stă pe loc
să îmi așez capul în iarbă
s-adorm și să mă scurg în pămînt
ca o lacrimă de miere
ușor încet adînc
să mă poarte în spate
furnici de cărbune
prin mii de tunele și hrube
în lumi minuscule
să văd cum soarele mi se stinge
într-o îmbrățișare de humă
printre rădăcini reci și tăcute
printre bulbi fără chip
fără nume
să mă trezesc brusc
pe aceeași autostradă
între aceleași două exit-uri
doar o secundă
mai tîrziu