mi-e poftă de poezie
ca de mere
roșii
pline de zâmbete

întind mâna după ea s-o culeg
de pe cel mai de jos ram
de deasupra inimii mele
dar îmi alunecă lichefiată printre degete
pătându-mi palmele cu suc dulce
de cuvinte
mult prea coapte

parcă mai mereu îmi lipsește ceva
pentru a stăpâni neîmblânziții cai înaripați
uneori frâul gândurilor
alteori șaua sentimentelor
care-și încâlcește chingile
prin hățișuri
atât de departe de livadă

mi-e dor de poezie
mai ales în nopțile presărate cu greieri
știi
niciodată nu sunt două trepte la fel
în mine și niciodată
nu le urcă
aceleași dimineți

și-atunci când se împletesc viorile
pe marginea verii
cel mai mult îmi e dor
de tine