totul e negru
un negru fară de zare
ploia-mi șoptește sumbre mistere
bătând a agonie la fereastra din colț
mi-e cerc în cuvinte
și cercul se strânge
mă arde mai tare
simt dor de iubire și nopți de beție
miros de scrum de țigară și floare lividă
e furtună afară
dar luna răsare bolnavă

aprinde-mi ultima secundă
să nu mai umblu bezmetic prin ceață
prin fum de amintiri cu tentă de albastru tocit
căutând culoarea potrivită
într-un tablou mai mic al uitării
ce zace murdar în scrumieră

ah viață de toamnă
mai lasă-mă o dată... să îți visez în palmă
să zbor cu aripi nearse
într-o nesfârșită noapte de vară