Resturi dintr-un anotimp nedigerat
Vara asta cu amestec de toamnă
cu iz de ploaie peste cearcăne
senzația de melc claustrofob.

Aspir amestec resturile le dau prin robot
Pasta lor o modelez ca pe o plastilină
fac o păpușă îi construiesc și-o casă
adăpost de copilărie.

Restul de pastă mi-l întind pe creier ritmic
Aproape pot să uit că te-ai dus toamna
Terapeuții spun nu te gândi la asta
ca să digeri mai repede nodurile din gât.

Absurdul cutiilor goale de medicamente
este că tu te duci și ele rămân să-ți amintească
neputința așa cum resturile îți dovedesc că ai
înghițit tot miezul găunos cu vierme cu tot.

Ploaia de dimineață îți spală oasele de țărână
pe mine de păcate adunate cuib în creștet
păduchii alungați se dezlipesc alene de creier
rămân dezgolite gânduri de noiembrie.

Nu e nimic subtil în aceste resturi peste care
calci hotărât în timp ce ele te agață de picior
te trag în mocirla cu iz de ceară lemn putred
regrete de seară miros a iasomie dulce.