Și mă miram de ce nu-mi este frig
Când steaua îmi îngheață langă lună,
Când cu atâta patimă te strig
Să îți sărut inelul de pe mană;

Și mă miram de ce nu-mi este cald
Când lumea se topește toată-n soare,
Când frântă-n două la picioare-ți cad.
Tu pui pe chipul meu un semn de întrebare;

Și mă miram de ce nu-mi este teamă
Când viespile roiesc în jurul meu
Ca langă fructul pîrguit si plin de zeamă,
Oștiri de ace înțepînd mereu;

Și mă miram de ce nu-mi este somn
Când lumea doarme pe un baldachin de vise,
Când pleoapele-mi asteaptă doar un semn
Să le închid și să le știu pe veci închise;

Și mă miram de ce mi-e veșnic dor
De chinuri ce doar mie-mi sunt permise,
Când între " a trăi" și " vreau să mor"
Sunt doar infirme spații albe și nescrise;

Și mă miram de ce îmi e tot una
Dacă e zi sau numai noapte-n viața mea,
Dacă mi-am ars în flori de foc cununa
Și-am îndraznit în vis s-o scot cu mână grea;

Și mă miram de ce nu-mi este bine
Când pulberea iubirii m-a încins!
Și din mirarea mea, o vină porți în tine
Destin al vietii mele... nepermis!