agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2764 .



singur în mine
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alexander ]

2009-11-22  |     | 



nu știam că îmi este frică de moarte până când am urcat în autobuzul acela mirosea a drum lung
ici-colo pe scaune stăteau niște paltoane de parcă toți oamenii ar fi plecat să își cumpere țigări
când te-am văzut ceva mai în față am început să vin spre tine ca o râmă
eram cu totul o inimă mare bătând lăsând în urmă o dâră de sânge
groasă cât două degete de dumnezeu
ajuns în spatele tău te-am atins pe umăr te-ai întors încet o dată și încă o dată
și încă o dată ca într-un slow motion infinit atunci mi-am dat seama că de fapt murisem
din cine știe ce motiv banda moebius a neuronilor mei se agățase de amintirea aceea
curând simțeam că avea să cadă noaptea ca un bloc de ciment din ciocul unei macarale
*
am coborât din autobuz te vedeam de afară cum încă mai întorceai capul în gol
m-am împiedicat de un mort era să cad cu nasul în asfalt mortul plângea
m-am oprit lângă el mă simțeam ca un copil la un geam admirând o ninsoare
i-am zis de ce plângi nu te mai doare nimic probabil ți s-a pus deja atropină în creier
nu mai știi nimic de ce plângi
m-am apucat să îl scutur și tot pământul se scutura odată cu el
i-am întins umbra pe tot corpul cu mâna mea transformată în cuțit i-am pus o pisică pe piept
i-am zis pune aici ce ai tu mai bun este o cutie de calitate dar mortul plângea în continuare
*
tu luasei locul aortei mele părinții mei îmi deveniseră mâini
piciorul drept era o amintire dragă mie pe care o simțeam doar așa ca pe o febră ca pe o amorțeală
piciorul stâng era sigur înmormântarea bunicii curgeau lacrimi din genunchi
gâtul era primul câine pe care l-am mângâiat buzele erau ale unui mare filosof pe care l-am iubit
urechile erau lungi cum le văzusem la o statuie de-a lui buddha
aveam ochii din prima mea zi de școală ghiozdanul era plin cu toate caietele cărțile
pachetele cu mâncare pe care le-am cărat în toți acei ani
se respira lîngă mine se sforăia se mișca ceva lângă mine
mă uitam în dreapta dar nu îl vedeam pe tata cum dormea lângă mine
*
aveam poftă de scris
îmi venise așa ca o avalanșă dădeam de pixuri peste tot dar când le atingeam
se făceau ba păsări ba șervețele ba se rostogoleau în gurile de canal
sau nu se putea scrie cu ele erau învelite în tifon le pierdeam dispăreau pur și simplu
mi-am zis că voi ține minte versurile cum te țineam pe tine cum țineam minte că după fiecare sărut
ne rămânea câte un don quijote în gură că ne zumzăiau ochii ca niște frigidere
cum adormeam deseori pe prispa trupurilor
aveam inimi și pe partea dreaptă uitam să rupem foaia din calendar cu miile de ani
erau și zile când în casă dădeam peste întuneric
îl salutam ne strecuram pe lângă el îl sfârtecam cu un bec de 75
umbrele noastre aveau o viață separată când noi mâncam ele se sărutau când făceam dragoste
se uitau la noi când dormeam făceau ce făceam noi în vise când tăceam ele vorbeau
vorbeau tare de se crăpau pereții după cum am văzut în hol într-o bună zi
crăpăturile acelea de am zis că semănau leit cu liniile tale din palmă
pofta de scris scheuna în mine zgâria pe dinăuntru iar amintirile se făceau ghemotoace
*
totul în jur a început să se transforme în îngeri apăreau îngeri cu gâturi lungi ca ale unor sticle de vin
câte patru cinci îngeri crescuți pe un singur trup
un îngerul cu cheile înșirate la gât ca dinții lui rahan avea un bec înșurubat în ceafă
/de aici lumină în care respiră ca un cosmonaut/ am spus mi-ar fi plăcut
să îi văd un peștișor ieșindu-i din nas sau înconjurându-i gâtul
m-am așezat cu toate durerile la o masă rotundă am mâncat și prescuri am băut din pahare fără picior
din când în când eram singuri doar noi doi eu și cu tine atunci totul devenea alb negru
te priveam cu dragoste cu multă dragoste până ce ai început să arzi ca o peliculă de film
părea că râzi demonic că te strâmbi că urli dar a venit mirosul pe cai mari mirosul de ars
dispăruse tot rămânând eu și moartea cum spuneam îmi este frică de ea sunt aici
cine știe dacă și trupul din când în când întunericul este biciuit de o venă de lumină care se ramifică
nu știu când întorc capul sau când stau în picioare dacă merg nu simt pielea degetele
din râme țipă niște regi îmi este frică și nu știu dacă frica mea nu este țipăt pentru ceilalți

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!