Viața, o călătorie, ca în tren se desfășoară,
Fiecare dintre noi "urcă" întâi, apoi "coboară".

Când viața căpătăm spunem că în tren suim,
Unde întâlnim părinții, și, pe care îi iubim.
Credem că vor fi cu noi în călătoria toată,
Însă ei vor "coborî", fiecare-n altă haltă.

Vom rămâne fără ei, vor lipsi prietenia,
Atașamentul lor, dragostea și compania.
Alții însă, negreșit, vor sui mereu în tren,
Veri, nepoți, colegi, câte un prieten.

Unii văd călătoria ca pe o scurtă plimbare,
Alții lasă-n urma lor o profundă întristare.
Sunt unii care, atenți, te ajută când oftezi,
Alții urcă și coboară fără ca măcar să-i vezi.

Dacă omul ce-l iubim într-un alt vagon se mută,
Mergem și îl căutăm în înghesuială multă.
Din păcate, deseori, îndată ce l-am aflat,
Constatăm că lângă dânsul locul este ocupat.

Așa-i călătoria, cu vise, speranțe, plăceri,
Dar fără întoarcere pentru toți, ca "pasageri".
Trebuie bine făcută, nu așa... precum un joc,
Să se ajungă pân-la capăt, c-o fărâmă de noroc.

Misterul călătoriei nu-l poate gândul cuprinde,
Cine știe pe parcurs să coboare, când și unde?
Va lăsa în întristare pe cei dragi plecarea ta,
Dar, într-o zi, în „"Marea Gară”" vei sta

Și îi vei privi sosind, cu bagaje fiecare,
(Foarte multe dintre ele nu le-au avut la urcare).
Fericit te face gândul ca-i făcut să le sporească
Cantitatea de bagaje și valoarea să le crească.

Călătoria bună să o facem, și, veghind neîncetat,
Să putem spune la urmă că efortu-a meritat.
Locul gol în urma noastră, la ființele rămase,
Să producă numai dor, numai amintiri frumoase.

Voi care ați mers cu mine și vă duceți mai departe,
Faceți ca itinerariul să-l străbateți ca la carte!
Sprijiniți-vă-ntre voi și asta fără vorbă multă,
Iar eu unul vă doresc, o "călătorie" plăcută!
Iași 30 ianuarie 2008