Fericit cu-adevărat e omul doar în vis.
Pe aripi de vânt el poate-atunci să zboare,
Să bea apă vie din a(...) Raiului izvoare,
Sau chiar să fie-n locul cel mai drag, admis.

De-i fericit vreo-unul, câteodată-n lume,
Își trece-n amintire clipele grele.
Fericirea-nalță mintea omului... la stele.
Când dispare, parcă nici nu lasă urme.

Cât de minunată-i viața-n copilărie:
Totu-i dezmierdare, zâmbet, cântec tandru,
Ornate-s toate cu flori albe și roz de-oleandru...
Jocuri, jucării ’n-a ei împărăție.

Adolescentul gustă și el fericirea
Primind un zâmbet și-un sărut de la cel drag;
De fericire își permite-a merge și-n zig-zag...
Așa-ncepe omul a gusta iubirea.

În tinerețe-și cată-oricine o pereche,
Ales al inimii, tandem de toți dorit,
Spre-a-ntemeia în fericire cuplul potrivit.
Fi-vor fericiți de-o vor păstra cu veghe!

Rar ajunge fericirea și la cel bătrân...
De multe ori e părăsit și-i singur chiar;
E de mirare când mai primește ceva în dar...
Fericirea-a fost un vis?! Toți, cu-un vis rămân?!