Folosesc spațiile dintre cuvinte pentru a da viață unui crochiu de fată.
Mă invadează gânduri verzi.
Unul se duce razna.
Crochiul fetei prinde viață și începe să îmi vorbească.
Literele rând pe rând încep să îmi facă cu ochiul.
Mă fac că nu le bag în seamă și intru în jocul crochiului de fată.
Un joc periculos din care nu știu cum am să ies.
Ca măsură de precauție încep să scriu pe un perete.
Verde peste verde îmi incită gânduri noi.
Caut spațiile dintre cuvinte și dau viață unui nou crochiu de fată.


Stau ghemuit și mă forțez să îmi vină inspirația.
După sforțări repetate, apare inspirația cu degete ca o perdea de fosfor și părul roșu.
Încerc să îi dau un nume dar nu găsesc.
Cu o nepăsare de fildeș îmi beau liniștit cafeaua.
Brusc, încep să mă modelez după realitatea practică.
Ronțăind castane, scriu pe zidul plictiselii iluzii și certitudini.
Un motan calcă o pisică, mieunatul ei rupe poezia.