Am adormit în fotoliu uitându-mă la televizor.
Pe măsuța de lângă mine a rămas un pahar pe jumătate cu coniac.
Prin pijamaua nopții văd grupuri, grupuri de stele bete.
Sunt atât de bete încât clipocesc în lumini verzi.
Sutienul zilei stă aruncat într-un tufiș din parcul central al visurilor mele.
Smulg pijamaua de pe trupul nopții cu intenția să o violez.
Surpriză! Brusc s-a luminat de ziuă iar intenția s-a înmuiat.


Cu fața prostită de fericire, o fată verde își injectează în venă metafore și rime.
O altă fată verde, cu expresia unei liceene, bea whyski dizolvat în cuburi de poezie.
Se aude un zgomot de palmă.
Întorc capul și văd o fată care pălmuiește statuia imaginației.
Dar fata se dizolvă într-o imensă pată verde.
O altă fată, cu fața de budincă își trage peste cap rochia metaforelor dintr-un volum de poezie.
Eu, în tot acest timp, îmbrăcat în cămașa cocoșată a imaginației, privesc în jur cu indiferență.