Săraca mama mea...
pe vremea când eram chiar mic,
din lucia sărăcie în care noi trăiam,
bănuții toți îi drămuia,
din când în când
să-mi cumpere ceva pe plac.

de patru ori pe an
se întâmpla așa minune.
îmi pare-un vis acuma tot trecutul.
aș vrea s-adorm visând
acele timpuri fericite,
în care îmi doream și jucării

o pereche de teniși
era cadoul de sfântul Paști,
ce trebuia să-mi țină până-n toamnă;
de-aceea, doar duminica-i purtam,
iar restul săptămânii, nu conta,
desculț, ca puii din ogradă.

primeam o basculantă
din tăblițe îndoite și vopsite,
când la-nceput de toamnă era hram;
în joaca de o săptămână, după școală,
nimic din ea nu-nțelegeam...
era doar rablă, la gunoaie.

cum Moș Crăciun glumea
și-mi aducea doar boabe:
grăunțe, grâu, orez, fasole; sau chiar:
alune, mere, ghinde, pere...
săraca mama-mi cumpăra
trei portocale și-o esență, de migdale.

dar cojile de portocale
și-esența specială erau tot ei
de trebuință la copturile de Anul Nou,
ca rumeneala să fie parfumată.
de joacă, ce pot să mai spun...
c-un retevei, trăgeam pe gard.

de Anul Nou costa mai scump
acel cadou: palton și o pereche de bocanci.
și să spun drept, erau pentru doi-trei ani,
văzând că nu creșteam cât șapte.
și uite-așa trecui copilăria scurtă
în neajunsuri din belșug visate.

săraca mama tot spunea:
veți avea de toate, de-ți fi mari...
noi o-ntrebam pe rând, cam ce anume
s-ar potrivi cu-a fiecărui fire...
și ea visa cu ochi deschiși, spunând
ce nouă ne dorea... dorindu-ne și noi.

mă-ntreb acum: unde-or fi oare
toate acele vise, de mamă și copil,
ce nu s-au împlinit vreodată?
pe unde-or hoinări neîmplinite?
de-atâtea vânturi, în vremi tulburi,
unde au fost spulberate?