civilizația umană trece din nou pe sub fierăstrău
iar eu într-o limbă de neconceput
vorbesc laptopului despre garoafe
despre troițele care înnebunesc singure
la răscruci de drumuri
despre ușa prin care soarele deschide șoseaua.

mă trezesc copil într-o scrisoare găsită
sub scara podului și-l țin de mână pe sfântul duh
alergăm pe sub pletele de țiglă ale casei
și fiecare strângem câte un milion de rugăciuni.

zâmbesc și mă eliberez de cununia pătrunsă
în gustul vinului
decupez duminicile din calendare
și le pun pentru zile negre
în dulapul în care cerul cu lună
pare singurul trotuar cu iubire.

iar bate inima aspiratorului sub geamul înghețat
iar aud pisica jucându-se în cărțile polițiste.
simte și ea mirosul civilizației trecută pe sub cuțite
simte și ea cum negrul oraș a lui Frank O`Hara
își ridică obloanele zgomotoase ca un tufiș de septembrie.
simte cum trec camioanele uriașe pe sub pământ
în care stau în cutii ca niște faraoni
bijuteriile chinezești și oamenii de pluș.

e 13 și 47 de minute
sunt înconjurat de iubitele care stau de gardă
la corpul meu sunt frumoase și urâte
cu râsul atârnând ca-n vitrinele din Mall
simt cum civilizația lor umană trece prin mine
ca un maxi-taxi plin de poze developate