Mă-ncearcă de o vreme o ispită
În universul ăsta pământean aș vrea
Să-mi fi-ntr-o zi strălucitoare stea
Și eu umilul tău să-ți fiu orbită

Dar niciodată n-om ajunge-așa
Destinul fu cu mine cel mai crud
Căci mă făcu o Cruce mai la Sud
Pe tine a Nordului rece Stea

Pierdut în noaptea sufletului meu
Proscrisul blestemat să fie cruce
Visez încă la steaua ce-o străluce
Uitat abandonat de lume și de zeu

Nu știu lumina ei de-o mai ajunge
Abia abia de-o mai zăresc cu gândul
Habar nu am nici unde este Nordul
Însă răceala ei ce crunt m-atinge

Mă simt deja ca jumătatea unui măr
Uitat de viață-n traista cu merinde
Căldura inimii încet încet mi-o stinge
Luceafărul de ieri e astăzi cerșetor

Continuu să visez la clipa întâlnirii
Purtat pe stinsa-mi rază de speranță
Mă tem însă de timp și de distanță
Veni-va oare măcar o vreme a uitării?