și iar ți-am prins petale roșii 
le-am tot cusut de fusta largă
ca vântul să îmi dea de știre
când cineva va sta la poartă

și tot am șters din amintire
pe toți ce i-ai avut la poartă
pe cei ce-ograda ți-au văzut-o
și pe ceilalți ce-au stat la poartă

și am sădit la mijloc ție
mulți trandafiri ca să-i înghimpe
când vor dori din nesimțire
să îl atingă, să-l cuprindă

iar bustul l-am udat cu apă
ca iarba sa fie stufoasă
să nu-l găsească nesimțiții
când orbi vor fi de-atâta foame

pe gură ți-am pictat un soare
ca să îi bată pe năstrușnici
în ochi, în cap... ca să se-aprindă
când tot se vor uita... la soare

și ochii - ață de păiangen
să-i prinzi, când vei găsi privirea
prea copleșită, prea-îndrazneață
prea dulce și lingușitoare

iar părul tău bălai și neted
l-am încâlcit cu multe biciuri
ca-atunci când vor dori s-atingă
să-i biciuiești fără de milă

și-acum mă duc, a mea iubire
te las în casă cu speranță
că de revin găsesc pe tine
tablou pictat în a mea ceață