poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7366 .



patRIOTism
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai_curtean ]

2011-07-31  |     | 



pe bancnota de 1 leu a țării mele
într-o parte stă iorga nicolae
și în cealaltă
o acvilă cu o cruce-n cioc

pentru că înaintașii țării mele
și acum mai luptă cu crucea-n dinți
lovind în dreapta și-n stânga
croindu-și drum către eternitate
printre tinerii care dansează-n cluburi
pe jessie j
„it’s not about the money money money”

bancnota de 1 leu a țării mele
e verde
și marele istoric al țării mele
când de extremă dreaptă
când lipsit de extreme
privește în zare
spre extrema stângă a bancnotei
la acvila cu cruce-n cioc

dintre ei răsar niște flori gigantice
tubulare
carnivore
care cresc tot mai mult
gata să-i înghită pe amândoi
și să pună capăt odată
isteriei istoriei

enescu george privește molcom
de pe bancnota de 5 lei a țării mele
cu multe note muzicale în jur
ca elemente de siguranță
pentru ca nimeni să nu copieze bancnota
nici muzica lui

pe bancnota de 5 lei
marele compozitor al țării mele
stă lângă vioara lui
ochii lui privesc în sufletele românilor
talentu și inteligența lui sunt ale românilor
ale tuturor
și printre corzile viorii lui
se întind șoselele țării mele pe care răsar vile
pe care cântă ciocârliile
pe care aleargă suv-uri din care răsună
„cât ai buzunaru mare
ai valoare
ești în stare
să faci față la dușmani
banii banii te scot în față
banii banii îți fac loc în viață
banu ce putere are
el te face mic sau mare”
ta-na-na-nam

banii țării mele sunt plictisitori
n-au simboluri masonice
n-au devize inscripționate
n-au poze cu mari oameni de stat
au poze cu artiști și oameni de cultură

cui îi pasă de ăștia
cui îi pasă de grigorescu nicolae
marele pictor al țării mele
care stă drept
precum pensula sa pe bancnota de 10 lei
în timp ce pe verso
țărăncuța lui duce un ciubăr cu de-ale gurii
pe jos pe drumu dinspre supermarket spre sat
pentru că nissanu cu număru 69 YON e-n servis
și YON e plecat la lucru
face speculații pe bursă cu VASYLE

vlaicu aurel
marele aviator al țării mele
cu acvila fără cruce-n cioc
pe 50 de lei

caragiale ion luca
marele dramaturg al țării mele
plictisit
cu lehamitea picându-i din vârfurile mustăților
cu două măști și-o floare
pe 100 de lei

blaga lucian
marele filozof al țării mele
cu flori și un volum de versuri
pe 200 de lei
flori și versuri
versuri și flori
flori
flori
versuri

cultura țării mele se transportă pe bani
cultura țării mele stă-n ochii muți ai lu blaga
cu ea se face trafic de influență
„lucian blaga e mut ca o lebădă”
așa scrie în cartea deschisă
pe bancnota de 200 de lei a țării mele
„lucian blaga e mut ca o lebădă”
și nu-l deranjează

cu lucian blaga se cumpără și se vinde
cu lucian blaga se plătește și se mituiește
cu lucian blaga avem valoare
cu lucian blaga avem bani

cui îi pasă de lucian blaga
atunci când își cumpără doza de heroină
cui îi pasă de lucian blaga
atunci când își plătește întreținerea
cui îi pasă de lucian blaga
atunci când copiii lui n-au ce mânca
cui îi pasă de lucian blaga
atunci când lucian blaga nu mai există
pentru că toate plățile se fac de pe card
cui îi pasă că lucian blaga
„e în căutare
în mută seculară căutare
de totdeauna
și până la cele din urmă hotare”

și pe tron
aureolat de propriu-i geniu
pustiu și ne-nțeles
mare și sfânt
în vârf de piramidă monetară
stă eminescu mihai
marele poet și ziarist al țării mele
pe bancnota de 500 de lei

cu fruntea ca o lună plină
și ochi ca două lacuri limpezi
privind la niște flori de tei
și la pana de gâscă de lângă călimara deschisă
în care înoată
și stau la plajă
amante de magnați
fiice de politicieni corupți
neveste de îmbogățiți ai statului
cu umbreluțe și cocteiluri în mână
bârfind din presa de scandal
pozele din tabloide
moda italiană
cele mai scumpe telefoane mobile
rase de câini care se țin în poșetă
vacanțe în fiji și hawaii
cu cine dă bine să fii văzută
cine are cea mai mare piscină în curte

pe bancnota de 500 de lei a țării mele
eminescu mihai se uită visător la o clepsidră
nisipu se scurge și-n locu rămas gol
stă scrisă valoarea cea adevărată
cifra 5
cifra 0
și încă o dată cifra 0
ținute deasupra capetelor
de câțiva oameni grași
cu trabucuri în gură
care stau cu picioarele-n nisip

când se va scurge tot nisipu
nu se va întâmpla nimic dramatic
nemaipomenit
catastrofic
epocal
pur și simplu clepsidra va fi întoarsă
și nisipu se va scurge din nou

oamenii cu trabucuri vor avea grijă
ca întotdeauna să rămână deasupra
ținând cifrele mari în mâini
și hăhăind satisfăcuți
în fiecare seară
când merg la culcare
tolăniți de la est la vest
și de la nord la sud
peste hotarele țării mele
în care m-am născut

„peste-a nopții feerie
se ridică mândra lună
totu-i vis și armonie
noapte bună”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!