Poetul, Muritorul, dialoghează-n baruri
- Aș vrea să mor! Poetul cu pumnu-n piept se bate.
Acel murind în ochi cu jind i se-aprind faruri:
- Eu Niciodată; dar Niciodată nu se poate.
Poetu-i dă-nainte: - Doar moartea este calea
spre-a fi nemuritor! Dar Muritorul îi șopti:
- Vorbind de aste lucruri m-apucă-n culme jalea,
Te văd flăcău cuminte, ce-ți este de-a nu fi?!
Eu nu am multe zile și tot aș mai trăi
Căci ani îmi cad pe umeri, moșneag fiind, cu zecii
Dar rumenă fecioară tot parc-aș mai iubi
Și nu mi-e dor o clipă în tren de gara vecii.
Gândește-te, de scrisu-ți prin veacuri nu rămâne!?
- Va dezgropa vreunul și scrisul meu, bătrâne!