aici
noaptea e o invazie de licurici
luminând în întuneric imaginile invizibile
n-ar trebui să mă doară lucrul acesta
oricum iubesc viața la fel de mult ca pe
bărbatul strălucind albastru

nu mi-aș ierta niciodată
când disting aura în păru-i despletit al lunii
să nu iau în seamă sfinxul așezat deasupra
împrăștiind visele și idealurile ca pe simple
monoloage între bărbați și femei

dacă-i știi
cât mă sperie bătrânețea ascunsă în umbra luminii
ai sparge liniștea chiar și cu câteva picături de ploaie
mi-ai înveli spatele cu-n pic de primăvară
și poate aș spera că singura-mi suferință ar fi dacă
m-aș pierde între zi și noapte

învăț acum
să rostesc acele cuvinte confundate cu adieri de vânt
biciuind în noapte gânduri împletindu-le
cu viața asta care ne leagă suflet de suflet clipă de clipă
ca și cum tot arealul s-ar rezuma la …acasă

știu
când mă ții de mână spunându-mi că universul ăsta
se repetă în noi vremea curge lacrimă printr-o mare
tristețe neajungând timp nici măcar să alunecăm
înlăuntrul nostru așezându-ne-n el cu adevărat

26 aprilie 2012