într-o zi niarne am plecat
să-mi caut viitorul
să-l așez cu grijă într-o celulă
protejându-l de primejdii în urma mea oamenii
vorbeau că viața nu iartă și cu oricâtă indiferență
ne-am îmbrățișa regretele în inimi vorbele vor lovi
nepricepându-le tainele am aflat că dragostea le este
vremelnică cu cât le cresc învolburările cu atât
înecul este iminent de aceea mă învelesc cu alt rând
de cuvinte și scriu pe distanța asta dintre noi
că viața roade-n adânc neconstrânsă în timp ce-n mine
descrește cel mai înalt pisc jocul de-a iubirea trece prin
mine niarne ca un râu în care s-au scurs apele
pământului șiroind de-a lungul provocărilor
tumultul îndepărtat ca de haită flămândă
cu mâinile reușesc să smulg
o bucată de liniște pe care adorm ca firul de nisip
pe o plajă goală când mă trezesc mă dezvelesc de
cuvinte și-mi potrivesc sufletul să respire
după ritmul inimii care bate odată cu al meu

1 octombrie 2012