La cafeneaua Smârdan nu era nimeni, doar mesele de sticlă
Și o pisică alb cu negru făcea un du-te vino care zăpăcea
Scările sunt de la un submarin, te simți cumva pe mare
Dacă vorbești cu cineva, nu trebuie să te miri de balans
Și nici de valurile care ies din podea, scrie pe o tăbliță
Un pahar de vin și călătoria din partea casei
Au și pături și rafturi pline de cărți, se pot face scufundări
-Ce-ai zice dacă mâine dimineață m-aș trezi lângă tine!?
Aud un tip ce tocmai mă bătea pe umăr
Afară plouă, plouă și-năuntru cărnii mele
Este frig, încă un rând de piele peste mine m-ar încălzi
Hai vino la mine, stau aproape, îți voi recita din sângele meu
Nu mai vreau să aud bătrânețea cum intră prin case
Și nici copiii amorfi cum se duc și vin de la școală
Vreau să stau cu capul pe pernă, să văd fereastra
Cum își prelinge cerul pe spatele tău
Să ne strângem în brațe ca și cum ne-am feri de lumină
Ne-am atins mâinile și lângă noi au apărut tot felul de păsări
De parcă le-am fi sfărâmat bucățele de pâine